Căldură doar la cerere pentru asociaţiile cu datorii mici din Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căldura a fost pornită de la punctele termice doar la cerere
Căldura a fost pornită de la punctele termice doar la cerere

Dacă în ceea ce priveşte apa caldă previziunile sunt sumbre, atunci când vine vorba de căldură în calorifere şansele sunt şi mai mici.

Potrivit directorului tehnic al Regiei Autonome de Termoficare (RATf) Craiova, ieri a început furnizarea de agent termic către 15 asociaţii de proprietari. Este vorba de asociaţii din cartierele Brazdă, Calea Bucureşti, Centru, Valea Roşie şi Rovine. „Sunt asociaţii care nu au datorii foarte mari şi care au solicitatat furnizarea de căldură“, a explicat Degeratu.

Potrivit acestuia, şi cele 72 de asociaţii care au primit apă caldă după trei zile de sistare pot primi căldură. „Vom face acest lucru însă doar dacă vom primi cereri“, a mai spus acesta. Potrivit legii, agentul termic poate fi furnizat după ce timp de trei nopţi consecutive se înregistrează temperaturi mai mici de zece grade. Deşi mercurul din termometru a arătat în ultimele zile chiar şi cinci grade, regia nu a început furnizarea de agent termic de teamă că datoriile odată cu terminarea iernii vor fi şi mai mari.

Dacă municipalitatea va obinţe cele aproape 20 de milioane de lei de la Guvern, urmează ca toate cartierele Băniei să primească agent termic, încă cu mici excepţii. „Nu vom tolera rău-platnicii, iar asociaţiile cu mari debite vor avea în continuare de suferit, dacă nu se înţelege că trebuie recuperate restanţele”, a declarat primarul Antonie Solomon conform unui comunicat de presă.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite