Craiova: Trică spune că Ştiinţa are prima şansă în duelul cu CFR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mijlocaşul Universităţii Craiova crede că partida de miercuri, cu CFR Cluj, din sferturile de finală ale Cupei României, este foarte grea, dar că alb-albaştrii se pot califica.

Eugen Trică mizează pe o zi bună a Ştiinţei şi pe faptul că oltenii vor juca pe teren propriu. “Craiova are prima şansă pentru că joacă acasă, dar, pentru a ne califica mai departe, trebuie să jucăm foarte, foarte bine. La fel de bine ca la meciul din returul campionatului trecut, când Universitatea a învins cu 4-1. Dacă nu vom evolua ca atunci, nu avem şanse să ne calificăm în semifinale”, a spus Trică, pentru NewsIn.

image


Craiova s-a impus cu 4-1în ultimul duel cu CFR Cluj

Jucătorul de 33 de ani aşteaptă şi sprijinul suporterilor pentru ca Universitatea să se califice în semifinalele Cupei: “Mă aştept să vină suporteri foarte mulţi la acest meci, pentru că echipa care se va impune va deveni principala favorită la câştigarea trofeului. Nu ai cum să pierzi la Craiova dacă fanii vor umple stadionul şi vor încuraja echipa cum ştiu ei mai bine”.

Tony se teme de Trică

“De asemenea, un stadion plin poate fi gestul care să-l determine pe domnul Mititelu să renunţe să mai ducă echipa la Turnu Severin. Echipa nu a jucat rău, a pierdut multe puncte din cauza ghinionului. Este cea mai nedreaptă clasare dintre toate echipele din Liga I”, a încheiat Eugen Trică.

image



Acesta ar putea rata meciul cu CFR Cluj, fosta sa echipă, din cauza unei accidentări, lucru care îi bucură pe jucătorii formaţiei din Gruia. “Eugen este un om deosebit, păcat că a plecat de la noi. Oricum, el a rămas în inimile noastre. Sper să nu joace împotriva noastră miercuri, pentru că este un fotbalist bun şi am avea probleme”, a spus fundaşul clujenilor, Tony (foto sus).

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite