Craiova: Remiză între Gaz Metan CFR şi Armata (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Remiză între Gaz Metan CFR şi Armata (GALERIE FOTO)
Craiova: Remiză între Gaz Metan CFR şi Armata (GALERIE FOTO)

Într-un amical disputat astăzi la prânz pe stadionul de la Depou, divizionara secundă Gaz Metan CFR a terminat la egalitate, 1-1, duelul cu Armata Craiova (GALERIE FOTO).

Elevii lui Jerry Gane au deschis scorul în minutul 15, prin Mitroi, care a marcat cu capul, după o centrare a lui Buzărnescu, „militarii“ egalând prin Niţă (’40).
Meciul a fost echilibrat, dar şi tensionat, Burada, Turcilă (de la oaspeţi) şi Rioşeanu (de la gazde) fiind eliminaţi de pe teren. Primul după o intrare mai dură la un adversar, ceilalţi pentru cumul de cartonaşe galbene. În minutul 80, Gaz Metan putea câştiga, dar Pătrană a ratat un penalti.

Acesta a fost ultimul meci de pregătire al „feroviarilor“, care sâmbăta viitoare vor debuta în campionat, pe teren propriu, cu Universitatea Cluj. În schimb, Armata va începe sezonul de Liga a III-a vineri, pe terenul nou-promovatei CS Albota.

Gaz Metan: Râmniceanu - Buleică, Pătrană, Cruşoveanu, Preda - Buzărnescu, Stanciu, Rioşeanu, Mitroi - Trifu, Crăciun. Au mai intrat: Feleagă, Băiţa, Neacşa, D. Rădoi, Chivu, I. Popescu, Gogoşoiu, Cojocaru.

Armata: Petrescu - Stoian, Sodoleanu, Preduţ, Neacşu - Burada, Turcu, Stănculescu, Mateiţă - Turcilă, Răduţ. Au mai jucat: Telea, Iova, Preda, Niţă, Niţoi.    

Costel Curcă (preşedinte de onoare Gaz Metan CFR): „Era bine dacă am fi câştigat în faţa Armatei, pentru a porni cu un moral bun în prima etapă din Liga a II-a. Va urma o perioadă importantă, în trei zile Jerry Gane urmând să stabilească jucătorii pe care se va baza. Avem tot dreptul la un debut favorabil cu Universitatea Cluj, dacă ne gândim că ardelenii abia s-au salvat de la retrogradare în sezonul precedent.“

Gheorghe Frăţică (preşedinte Gaz Metan CFR): „A fost doar un joc de pregătire. Acum antrenorii trebuie să decidă lotul pentru sezonul viitor. Nu iau în calcul rezultatele din partidele amicale. Important este ca în meciul cu clujenii să intre cea mai bună echipă. Este posibil ca fotbaliştii să fie obosiţi după perioada de pregătire. Va urma în zilele următoare un semicantonament la Gherceşti, unde jucătorii se vor reface complet.“

Jerry Gane (antrenor Gaz Metan CFR): „Aveam nevoie de acest meci de verificare. Am văzut multe lucruri bune în comparaţie cu testul precedent. Am vrut să îl văd şi pe Rădoi la lucru, chiar dacă a evoluat puţin. În proporţie de 70-80 la sută sunt edificat asupra jucătorilor. Săptămâna viitoare voi anunţa lotul pe care voi conta. Despre partida cu Universitatea Cluj, ce pot să spun? Mă aştept la un meci frumos pe care să îl câştigăm.“

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite