Craiova: Oficialii de la Gaz Metan CFR, optimişti înaintea duelului cu CFR Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Oficialii de la Gaz Metan CFR, optimişti înaintea duelului cu CFR Cluj
Craiova: Oficialii de la Gaz Metan CFR, optimişti înaintea duelului cu CFR Cluj

Echipa de la Depou va susţine joi primul meci oficial pe stadionul „Ion Oblemenco“. Gaz Metan CFR va întâlni fosta campioană a României şi deţinătoarea cupei, CFR Cluj.

Conducerea singurului club din liga secundă prezent în optimile Cupei României a susţinut astăzi conferinţa de presă înaintea duelului de joi. Preşedintele formaţiei Gaz Metan CFR a reamintit faptul că şi-a dorit încă dinaintea tragerii la sorţi ca echipa de la Depou să joace în optimi cu CFR Cluj. „Este un meci foarte greu, ne bucurăm că am ajuns în această fază a competiţiei. Avem o echipă tânără, formată de doi ani, care, împreună cu Jerry, a reuşit să se închege. Mi-am dorit să jucăm cu CFR Cluj şi, într-adevăr, asta a picat. Cred că, aşa cum a spus şi Jerry, dacă băieţii vor asculta, le va fi greu şi celor de la CFR Cluj“, a declarat Gheorghe Frăţică.

Sorin Chivu speră să producă o surpriză joi, în meciul cu CFR Cluj, şi ştie că spectatorii pot fi foarte importanţi pentru a depăşi pe CFR Cluj. „Dacă am ajuns până aici, noi sperăm să facem o figură frumoasă. Mi-am dorit de mic copil să ajung în vestiarul Universităţii Craiova. Asta a fost! Când a trebuit să vin nu am venit şi am ajuns acum, la 37 de ani. Este cel mai important meci din cariera mea. Aşteptăm publicul la stadion şi sper să-i facem fericiţi. Suntem o echipă tânără, dornică de exprimare. Mi-aş dori din suflet să înscriem, să jucăm cât mai bine şi să avem o prestaţie foarte bună joi seara“,a afirmat Sorin Chivu.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite