Craiova: Liga a II-a / Gaz Metan CFR a pierdut la Târgu-Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Liga a II-a / Gaz Metan CFR a pierdut la Târgu-Mureş
Craiova: Liga a II-a / Gaz Metan CFR a pierdut la Târgu-Mureş

„Găzaro-feroviarii“ au pierdut partida disputată în cadrul etapei a patra a Ligii a II-a, Seria a 2-a. FCM Târgu-Mureş a învins cu 1-0 după ce oaspeţii au rămas în zece oameni.

Jucătorii pregătiţi de Jerry Gane au evoluat bine în prima repriză, reuşind să păstreze tabela imaculată. În partea a doua echilibrul s-a menţinut până când Buzărnescu a primit cartonaşul roşu. Unicul gol al partidei a fost marcat de Lupuţ, în minutul 80, în urma unui corner. Două minute mai târziu, Buzărnescu a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene.
Antrenorul Jerry Gane a început în formula: Râmniceanu - Buleică, Feleagă, Cruşoveanu, Preda - Stanciu, Pătrană, Rioşeanu (’41 Buzărnescu), Neacşa (’78 Mitroi) - Lăpădat (’55 Chivu), Trifu.

„Am întâlnit o echipă bună, cu jucători experimentaţi, care au evoluat inclusiv în prima ligă. În prima repriză ne-au dominat, dar în cea de-a doua am reuşit să echilibrăm balanţa. Din păcate am luat iar gol din fază fixă pe final de meci. La înfrângere a contribuit şi maniera de arbitraj cu care ne-am obişnuit deja“, a declarat antrenorul secund al echipei, Dragoş Bon.

După acest rezultat, gazdele au urcat pe locul al treilea, cu opt puncte, iar oaspeţii se află pe locul 12 cu patru puncte acumulate. În runda viitoare, pe stadionul de la Depou, va veni FC Argeş.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite