Craiova: Mititelu: „Rapid vrea să-l ia gratis pe Bornescu“
0
Finanţatorul Universităţii Craiova susţine că portarul Mircea Bornescu nu va semna în aceste zile cu Rapid, aşa cum s-a vehiculat, pentru că giuleştenii nu şi-au respectat promisiunea.
Adrian Mititelu spune că bătuse palma cu impresarul jucătorului, dar că s-a răzgândit după ce şi-a dat seama că „Rapid vrea să-l ia cam gratis pe Bornescu“. Universitatea era dispusă să renunţe la toate acţiunile împotriva portarului şi să-i rezilieze contractul contra unei sume de aproape 300.000 de euro, dar oltenii s-au întors în momentul în care banii nu au ajuns în contul clubului. Cel puţin aşa a dat de înţeles aseară patronul Mititelu.
„Bornescu nu va juca la Rapid cu CFR-ul. Să joace sârba de la Maglavit cu CFR. Bornescu este jucătorul Universităţii Craiova. Au fost nişte încercări timide de a-şi rezolva problemele cu Ştiinţa, dar văd că nu au fost în stare să se ţină de cuvânt nici măcar două zile. Nu este vorba de negociat. A venit pe aici cu impresarul lui, am bătut palma din nou cu ei şi bineînţeles că nu s-au ţinut de cuvânt. Deocamdată, Bornescu rămâne definitiv la noi, pentru că m-au supărat şi cu mine nu mai au niciun dialog“, a afirmat Mititelu la GSP TV.
„Bornescu, la ora asta, se află într-o situaţie foarte grea. Ba unul, ba altul încearcă să-l «ajute» şi îi fac numai rău. Rapidul vrea să-l ia pe Bornescu, dar vrea să-l ia cam gratis. Păi pe George Copos când l-am întrebat astă vară de Bozovici a spus că preţul lui este de cel puţin 800 de mii de euro. Dar aşa este el: când vinde îi fată vaca, iar când e să cumpere îi moare viţelul“, a mai spus Adrian Mititelu.