Craiova: Bolnavii de cancer au fost refuzaţi la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Bolnavii de cancer au fost refuzaţi la spital
Craiova: Bolnavii de cancer au fost refuzaţi la spital

Bolnavii au fost astăzi derutaţi pentru că nu au ştiut care spital este în grevă şi unde se lucrează. La Spitalul de Neuropsihiatrie, Spitalul de Boli Infecţioase şi Filantropia nu s-au făcut internări, dar s-au asigurat urgenţele.

Bolnavii de cancer care aveau trebuiau spitalizaţi astăzi au fost întorşi acasă. „Până la ora 10.00, au venit patru pacienţi din Craiova, cu afecţiuni oncologice, care aveau programare pentru această zi dar care au fost reprogramaţi pentru mâine”, a declarat dr. Mihaela Dănciulescu, din cadrul Secţiei de Oncologie a Spitalului Nr. 2. L.M, o pacientă care a fost operată de cancer la sân în urmă cu o lună şi care azi dimineaţă s-a prezentat la spital ca să ia o reţetă, dar nu a primit niciun ajutor. „Mai am pastile pentru o săptămână, dar de obicei vin pentru reţetă mai devreme, ca să mă asigur pentru tratament. Mi s-a spus să revin”, ne-a spus bolnava de cancer din Craiova. Mariana Băcioiu (45 de ani) este una dintre puţinele bolnave norocoase că şi-a rezolvat problemele la spital. Femeia spune că a avut de predat nişte rezultate la analize. "Mi-am făcut un tratament cu citostatice, iar acum am trecut pe aici doar pentru a-mi lăsa rezultatele analizelor", ne-a spus bolnava.

Studenţii în pracică le-au luat tensiunea


Cei internaţi la Clinica II Medicală de la unitatea medicală menţionată ne-au informat că nu au primit nicio vizită din partea medicilor, dar că studenţii le-au luat tensiunea. Azi dimineaţă, mai multe grupuri de studenţi au trecut prin saloane. Întrebată dacă studenţii au făcut astăzi vizita medicală în locul doctorilor, asistenţa şefă, Mariana Voroneţchi, a ridicat din umeri. „Important este că bolnavii internaţi au fost îngrijiţi”, ne-a spus asistenta şefă de la Spitalul Filantropia.  Dacă la Spitalul CFR şi Spitalul Militar „Victor Odobleja” doctorii au fost la program ca într-o zi obişnuită, Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) a fost grevă în japoneză. „Susţinem revendicările alianţei bugetarilor, dar pacienţii primesc îngrijirile de rigoare. Este grevă japoneză”, a declarat asist. medical Ion Cotojman, preşedintele Sindicatului Sanitas de la SJU.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite