Bolnavii din spitale se sufocă în saloane la peste 40 de grade Celsius

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pacienţii internaţi în spitalele din Dolj sunt nevoiţi să îndure durerea provocată de boli şi canicula din saloane. Majoritatea camerelor nu au aparate de aer condiţionat iar reprezentanţii unităţilor spitaliceşti spun că nu sunt bani să le cumpere

Bolnavii internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) au adoptat tot felul de metode, să nu moară de căldură în saloanele în care temperaturile depăşeşesc 38 de grade. Cei mai ingenioşi, care s-au putut deplasa, şi-au tras cearşafurile de sub ei şi le-au agăţat la geamuri, ca să nu pătrundă soarele înăuntru.

Iuluşca Tulea, de 50 de ani (foto jos), internată la Secţia Chirurgie III, zăcea în această dimineaţă pe patul de spital şi abia respira, din cauza caniculei. Când şi-a dat seama că nu mai poate rezista şi că trebuie să ia atitudine, femeia a luat lenjeria de pe pat şi a scos din noptieră câteva ziare, ca să le lipească pe geamuri.

image

„Mă treceau năduşelile, de abia mai închideam ochii noaptea. Am băut litri de apă, dar nu e cu folos. Mă trece transpiraţia într-una. Mai bine mă lipsesc de confort, decât să mă usuc de la zăpuşeala asta”, a spus femeia, după care a luat sticla cu apă ca să-şi toarne peste faţă. „Îmi e să nu răcesc, dar mai bine să mă ia cu frigul, decât să fiu încinsă”, adaugă aceasta, trăgând cu greu aer în piept.

Alături, Simona Fită, de 29 de ani (foto jos), operată de două ori de fiere, se şterge de zor cu şerveţelul umed pe frunte.Tânăra, care acuză dureri groaznice la nivelul abdomenului, spune că perioada în care a stat internată a fost un calvar. „Noaptea mă întorc pe toate părţile, că nu am somn. Mă trec  şiroaie de apă pe frunte. Aş ieşi afară, să mă răcoresc, dar nu pot să mă ridic în picioare, că simt în bură numai junghi”, mărturiseşte tânăra, după care îşi roagă colega de cameră să îi aducă o cană de apă de la baie, ca să pună pe pat, să se umezească. „Mai împrăştie răcoare şi mai ia din toropeală. Altă dată am stat o zi cu un tricou înmuiat în apă pus la cap, ca să nu mă moleşească de tot căldura”, a completat bolnava, care speră să plece cât mai repede din spital.

image

Spitalul nu are bani

Conducerea Spitalului Nr. 1 spune că nu sunt bani să amplaseze aparate de aer condiţionat în toate saloanele. „Această situaţie este de mai mulţi ani, nu de acum. Avem secţii unde 60% dintre saloane sunt dotate corespunzător, altele au doar 40%, după posibilităţile spitalului”, a declarat dr. Dan Tarniţă, directorul medical de la SJU.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite