El este Bin Laden de Dolj, «terorist» la 11 ani „ Îmi place să îi terorizez eu pe cei de lângă mine. Doar mă cheamă Bin Laden“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat dintr-o comună doljeană şi-a botezat fiul după autorul atentatelor de la 11 septembrie 2001.Are doar 11 ani şi poartă numele celui mai de temut terorist din lume, Bin Laden. Locuitorii din comuna doljeană Leu spun că numele i se potriveşte perfect: băiatul este un mic „terorist”.

Bin Laden Vîrtosu s-a născut 12 zile mai târziu de la atentatele teroriste din New York „Am văzut la televizor toată nebunia de atunci şi am zis că trebuie să îi pun numele băiatului meu Bin Laden.Este un mic terorist, care uneori şi pe mine mă scoate din sărite. Este ager la minte şi face tot timpul doar ce vrea. Este o mică vedetă aici, la noi în comună, iar toată lumea îl iubeşte, deşi face năzbâtii mai tot timpul. Ieri a spart geamul unei vecine cu mingea", a spus Nicu Vîrtosu, tatăl lui Bin Laden.

image

CLICK aici pentru GALERIE FOTO

Puştiul recunoaşte că îşi pune la punct prietenii şi vecinii atunci când îl supără. „Nu îmi place să îmi dea nimeni ordine. Îmi place să îi terorizez eu pe cei de lângă mine. Doar mă cheamă Bin Laden. Am aflat eu că era cel mai de temut terorist din toată lumea. El este cel care a pus două turnuri gemene, din New York, la pământ", a spus copilul.

Vecinii băiatului susţin că acesta este argint viu. „Dacă nu îi convine ceva ne terorizază. Numele de Bin Laden i se potriveşte de minune. Pe mine de câte ori mă vede aruncă cu pietre în mine, vine aici la geam şi îmi bate mingea în cap, ştie că mă supăr şi face asta intenţionat", a declarat vecina Maria , în vârstă de 84 de ani.

Bin Laden din Leu bate mingea în faţa porţii, cât este ziua de mare. El visează să ajungă fotbalist ca Mutu sau Messi. Bin Laden trăieşte alături de tatăl lui. Mama l-a părăsit de mic, iar acum nu se interesează deloc de soarta lui.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite