Bercea, amnezic când îi convine în dosarul de evaziune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interlopul a pretins că nu mai ţine minte nimic despre faptele de care este acuzat, dar şi-a amintit detalii care îl disculpau. Acuzarea n-a convins instanţa nici la Curtea de Apel Craiova, astfel că Sandu Anghel rămâne de nearestat în cazul în care este acuzat că a prejudiciat statul cu 1,3 milioane de lei.

Curtea de Apel Craiova a respins ieri recursul declarat de anchetatori faţă de decizia Tribunalului Dolj, care nu a acceptat propunerea de arestare preventivă a lui Sandu Anghel (43 de ani), zis Bercea Mondial. Interlopul din Drăgăneşti-Olt este cercetat penal într-un nou caz, fiind acuzat de evaziune fiscală, spălare de bani în formă continuată şi înşelăciune.

În urmă cu o săptămână, procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Craiova au cerut ca Bercea Mondial să fie arestat pentru 29 de zile. Magistraţii Tribunalului Dolj au respins propunerea, motivând că inculpatul nu reprezintă un pericol social, cât timp este oricum închis la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Craiova, ca urmare a unei hotărâri luate într-un alt dosar, în care Sandu Anghel este acuzat de tentativă de omor calificat.

Avocatul interlopului a declarat ieri că acuzaţiile care îi sunt aduse clientului său nu sunt susţinute de anchetatori cu probe solide. În plus, el a invocat faptul că Bercea Mondial a mai fost cercetat, în anul 2004, pentru aceeaşi infracţiune, iar procurorii olteni au dispus atunci neînceperea urmăririi penale.
„În dosar se vorbeşte despre faptul că inculpatul a retras 16 miliarde de lei vechi de la SC Bercea Mondial SRL, pe care i-ar fi transferat în alte societăţi. Nimeni nu ştie cu exactitate cum s-au spălat banii. Trebuie să spună exact unde s-au dus cele 16 miliarde“, a menţionat avocatul.

Din boxa acuzaţilor, Sandu Anghel a lansat afirmaţii contradictorii. El a susţinut iniţial că nu-şi mai aminteşte nimic despre tranzacţiile prin intermediul cărora este acuzat că a comis ilegalităţile, dar a dovedit că memoria îl ajută atunci când este vorba de amănunte de natură să-l disculpe. 

„Nu îmi aduc aminte nimic. Este vorba de anul 2004. Sunt acuzat că am luat TVA prin firma Spălătoria SA, pe care eu am vândut-o. Noul proprietar a cerut rambursarea la două luni după ce am făcut tranzacţia. De ce sunt eu acuzat? Acum au pus sechestru pe toată averea mea făcută în 30 de ani. Nu este corect“, s-a plâns interlopul.

Reţeaua de firme, maşină de „albit“ banii

De cealaltă parte, anchetatorii susţin că au probe solide care atestă faptul că Sandu Anghel a prejudiciat statul cu 1,3 milioane de lei, folosindu-şi firmele ca paravan pentru a face retrageri şi depuneri de bani şi a ascunde astfel „originea ilicită a veniturilor realizate prin comiterea de infracţiuni“. Procurorul de caz a declarat ieri că instanţa Tribunalului Dolj a greşit atunci când a respins cererea de arestare preventivă. Curtea de Apel a hotărât însă să menţină această decizie, astfel că Bercea Mondial nu mai poate fi arestat în acest dosar.



Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite