Craiova: Profil / Cătălin Beldeanu, un fotbalist ajuns pompier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Profil / Cătălin Beldeanu, un fotbalist ajuns pompier
Craiova: Profil / Cătălin Beldeanu, un fotbalist ajuns pompier

A început fotbalul la Universitatea Craiova, dar nu a reuşit să calce pe urmele tatălui său, Aurică Beldeanu. A ajuns pompier, iar acum joacă meci de meci în Liga a III-a, la CS Prometeu.

Pentru Cătălin Beldeanu fotbalul a rămas un hobby. L-a început de la vârsta de 7 ani, cu gândul că va ajunge un nume în sportul rege, la fel ca tătăl său Aurică Beldeanu sau unchiul său Rodion Cămătaru, fotbalişti de legendă ai Craiovei Maxima. „Tata a fost cel care m-a luat de mână şi m-a dus la Universitatea. Eram în clasa I. Am jucat aici până la 21 de ani“, îşi aminteşte Beldeanu.
Cu Craiova, acesta a câştigat un titlul de campion şi unul de vicecampion al României, ambele la tineret. „Aveam echipă bună. Eram acea generaţie cu Sava, Tibi Lung, Iordache, Vrăjitoarea şi ceilalţi. Din păcate, nu am prins prea multe meciuri la prima echipă“, adaugă Beldeanu junior.

La echipa mare a Ştiinţei, Cătălin a evoluat doar în şase meciuri, fiind nevoit să plece. „Dacă mai stătea Alexanco ajungeam fotbalist. La el nu conta numele, ci felul cum te pregăteşti. După ce a venit Neţoiu cu trupa lui, a trebuit să plec“, povesteşte Beldeanu.

Piţurcă l-a expediat de la Steaua

De la Craiova, a ajuns la Steaua, dar nu a stat prea mult prin Ghencea. „M-am dus cu gândul să fac performanţă, dar mi-am dat seama că nu pot să prind primul unsprezece. Antrenor era Victor Piţurcă şi el a fost cel care, voalat, m-a făcut să plec. Mi-a zis: «Cătăline, ai o vârstă şi nu cred că vrei să joci la tineret cu fiul meu». Eram sătul de tineret, jucasem destul la Craiova, aşa că am plecat la Foresta Suceava“, îşi aminteşte craioveanul.

Cel mai bine s-a simţit însă la Certej: „Singura mea vină este că nu am jucat, dar nici nu mi s-au oferit şanse. Când m-au sunat cei de la Certej, nici nu auzisem de ei. Dar m-am dus şi pot să spun că aici m-am simţit cu adevărat util. Am jucat meci de meci şi am promovat în divizia B“.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite