Craiova: Chef mare în Bechet, trei zile şi trei nopţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petrecere mare va fi din această seară, când prind viaţă una câte una manfestările orânduite să vestească Zilele oraşului. Încălzirea se face printr-un concert ce va fi susţinut de DJ Ryno şi Silvia, în Parcul Central, de la ora 19.00.

Până la Sfânta Maria Mică numai voie bună va fi în Bechet. Căci, după concert, tinerii continuă distracţia în discotecă până târziu în noapte. Mâine dimineaţă, la 10.30, becheţenii, primeniţi cum le stă bine oltenilor în zi de mare sărbătoare, participă la deschiderea oficială a evenimentului, devenit tradiţie prin părţile locului. Festivitatea va fi urmată de dezvelirea plăcii memoriale „Mitre Arambaşa“, urmând apoi să fie trecut pragul Muzeului oraşului Bechet. Şi, până la întâlnirea cu folclorul, se va tăia panglica policlinicii Helios.

Şi, printre rânduri, Dunărea este apă vioară

Cu sufletul la gură este aşteptat Festivalul de muzică populară „Dunăre, Apă- Vioară“, ajuns la a doua ediţie. Porţile manifestării iubite de localnici vor fi deschise mâine, printr-o paradă a portului popular  şi un spectacol la care se vor face auzite vocile soliştilor Gheorghe Roşoga, Mirela Bourean, Elena Săndoiu, Claudia Toropu şi Constanţa Grecu. Când acul ceasului se va opri în dreptul orei 17.00, atunci va fi vremea să-nceapă festivalul. Luni dimineaţă, Liceul Teoretic Bechet vernisează o expoziţie de etnografie şi folclor din Ghana – Africa. Seara, tot pe 7 septembrie, sunt programate Gala laureaţilor festivalului şi un spectacol de muzică populară.

Marţi este zi sfântă, aşa că localnicii îşi vor începe dimineaţa la slujba religioasă ce va fi oficiată în Biserica Naşterea Maicii Domnului. Doar este Sfânta Maria Mică. Fiecare se va retrage apoi la masă, în familie, iar înspre seară vor încinge grătarele şi vor continua petrecerea, cum fac de când se ştiu în zi de mare sărbătoare.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite