Craiova: Avioane Craiova, în picaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Avioane Craiova, în picaj
Craiova: Avioane Craiova, în picaj

300 din cei 670 de salariaţi ai fabricii urmează să fie disponibilizaţi ca urmare a planului de restructurare care are ca scop creşterea atractivităţii Avioane pentru investitori. Reprezentanţii societăţii îşi pun speranţele în Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, care va relansa privatizarea uzinei.

Privatizarea eşuată de la Avioane Craiova a atuncat în aer speranţele conducerii societăţii, ale sindicaliştilor şi ale muncitorilor simpli de la uzină. Singura luminiţă ivită la capătul tunelului, achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni de către Alenia Aeronautica, s-a stins la 31 iulie, când Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a anunţat că va schimba strategia pentru privatizarea uzinei craiovene, cerând totodată şi un ajutor de stat, din cauza pretenţiilor prea mari ale investitorului italian.


Avioane vrea privatizare de la Minister


Conducerea susţine însă că promisiunile AVAS nu au avut până acum niciun rezultat şi doreşte ajutorul Ministerului Economiei în acest caz. „Ne-am săturat ca AVAS să tot aibă încercări de privatizare şi să aibă ofertanţi. Ministerul, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, se va ocupa de privatizare şi ei vor fi responsabili. Noi am făcut şi un plan de restructurare ca să fie fabrica mai atractivă pentru investitori“, a spus Victor Peţa, liderul de sindicat de la Avioane.
Potrivit conducerii uzinei, aproximativ 300 din cei 670 de angajaţi urmează să părăsească uzina în urma unei eventuale privatizări. Sindicaliştii speră să-i poată asigura pe cei disponibilizaţi că vor primi salariile compensatorii în conformitate cu ordonanţa 95/2002.

Între timp însă, fabrica se află la cota de avarie. Angajaţii nu şi-au primit salariile pe lunile iunie şi iulie şi în continuare Avioane Craiova funcţionează cu doar 150 de salariaţi, restul aflându-se în şomaj tehnic din cauza lipsei comenzilor. Sindicaliştii spun că în prezent se fac eforturi disperate pentru ca muncitorii să primească măcar o parte din banii care li se cuvin. „Încercăm în această perioadă să strângem banii de la cei de la care mai avem de recuperat câte ceva pentru a putea plăti salariile, măcar o parte din ele, săptămâna viitoare“, a mai spus Peţa.


Avioane înregistrează în prezent datorii de opt milioane de euro la bugetul de stat şi de peste un milion de euro la diverşi furnizori, printre care şi cei de utilităţi. Nu o dată, fabrica s-a trezit cu apa oprită din cauza neplăţii facturilor către Compania de Apă „Oltenia“.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite