Craiova: Au dispărut măştile din farmacii
0
Măştile de protecţie împotriva gripei noi nu mai există în farmacii dar nici la Spitalul Judeţean.
Deşi o parte din medicii şi asistentele de la Spitalul Judeţean purtau de dimineaţă măşti de protecţie, conducerea spitalului susţine că nu tot personalul spitalului le va primi.„Deocamdată am distribuit măşti către personalul de la Urgenţă şi am început să distribuim deja măşti şi pe celelalte secţii. Problema este că acum se găsesc mai greu. Toată dimineaţa am încercat să găsim firme care să ne furnizeze”, a spus Florin Petrescu, directorul spitalului.
Pe de altă parte, farmaciştii susţin că în rândul populaţiei s-a creat o adevărată isterie a gripei noi. „A fost nebunie zilele astea. mai ales ieri şi azi pentru că au auzit la televizor despre noua cripă şi s-au gândit să ia mai multe măşti. Ieri am epuizat tot stocul din farmacie şi, deşi am cerut de la depozit, ni s-a răspuns că numai peste două zile ni le pot da”, a spus Monica Anghel, farmacist în cadrul farmaciei „Genţiana” din Craiova.
Citeşte mâine pe craiova.adevarul.ro ce spun craiovenii despre noua gripă.