Craiova: Au venit să salveze o colecție de 7.000 de fluturi exotici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipă de specialişti lucrează de câteva zile la salvarea unei colecţii impresionante de fluturi exotici aflaţi în custodia Muzeului Colegiului Naţional Carol I.

Exponatele au fost strânse în ultimii 20 de ani, iar patrimoniul adăpostit aici numără aproximativ 7.000 de fluturi exotici şi autohtoni, o colecţie impresionantă la nivel european şi chiar mondial. Cum dăunătorii acestor specii nu pot fi distruşi decât prin anumite metode, doi specialişti de la laboratorul de restaurare-conservare din cadrul Muzeului Olteniei au fost chemaţi să reconserve fluturii pentru a-i feri din calea celui mai periculos şi des întâlnit dăunător, molia. 

„Exponatele sunt conservate în prealabil împotriva atacului dăunătorilor. Aceste colecţii se verifică cel puţin o dată pe an, conform legii conservării“, ne spune restaurator Gheorghiţa Filcu. Colecţia de la Carol I cuprinde fluturi de toate felurile, adunaţi cu migală din întreaga lume, munca restauratorilor fiind extrem de grea.
 
Zeci de procedee pentru a păstra intacte exponatele

„Este o muncă migăloasă pentru că trebuie să scoţi piesele din cutii cu mare atenţie. Altfel, se pot distruge extrem de uşor.  Apoi sunt tratate cu diferite substanţe, care pentru om sunt toxice. După ce trec prin anumite procese sunt reaşezate în cutii care se sigilează“, ne mai explică Gheorghiţa Filcu. Acest proces poate dura zile în şir, mai spun restauratorii.

În micul muzeu de la Carol I pot fi admiraţi mii de fluturi exotici din Africa, Asia şi America. „Colecţia este cu atât mai valoroasă cu cât pe zi ce trece specii unicat de fluturi au început să dispară“, ne informează Lavinia Bălă, celălalt specialist în restaurare. Una dintre acestea este Coada Rândunicii, o specie care odinioară era întâlnită în ecosistemul României.

În lupta pentru supravieţuire a obiectelor de patrimoniu

Restauratorii de la Muzeul Olteniei fac această muncă cu pasiune de zeci de ani. Mâinile lor au salvat zeci de mii de obiecte de la distrugere, obiecte de patrimoniu cultural naţional, aparţinând numeroaselor muzee şi instituţii din zona Olteniei şi din ţară. Gheorghiţa Filcu este de 35 de ani atestată în restaurare, iar Lavinia Bălă, de 20 de ani. Alături de acestea la Muzeul Olteniei există alţi 40 de specialişti în restaurare-conservare pe diferite secţiuni. Investigaţiile fizico-chimice, determinarea structurii şi compoziţiei obiectelor de patrimoniu, gradul de degradare şi stabilirea diagnosticului pieselor aduse la restaurare, sunt doar câteva dintre tehnicile folosite. Ei nu prepară doar substanţe şi restaurează materialul biologic, ci îl şi colectează în cadrul cercetărilor întreprinse în special în ecosistemele Olteniei.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite