Andreea Cioc pune pe picioare proiecte naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreea Cioc
Andreea Cioc

De patru ani este coordonator de programe culturale în cadrul Asociaţiei Române a Tinerilor cu Iniţiativă şi al Festivalului Naţional de Muzică „Micul Artist“.

La nici 21 de ani se poate lăuda cu experienţă profesională, cu şansa de a fi ocupat un fotoliu în administraţia publică, de a fi încercat statutul de consilier local, dar şi că a fi colaborat cu vedete cu lipici la publicul de toate vârstele, cum este interpretul Mihai Trăistariu. Era elevă la Colegiul Naţional Fraţii Buzeşti pe vremea când intra în  Consiliul Local al Copiilor, unde a trecut de la calitatea de consilier, la cea de viceprimar, care îi conferea, după cum mărturiseşte, „mai multă vizibilitate“ graţie apariţiilor în emisiunile de radio şi televiziune, destinate adolescenţilor.

„Cred că a fost una din cele mai frumoase perioade. Eram o echipă şi tot timpul căutam să facem lucruri interesante, de la a identifica problemele adolescenţilor până la a vedea care sunt lucrurile care nu merg în oraşul nostru. Iar şedinţele de la Primăria Craiova la care participam ne dădeau senzaţia că suntm luaţi în seamă şi că părerea noastră contează“, povesteşte Andreea.

Că este bine să funcţioneze cu precizia ceasului elveţian când se dă startul unei acţiuni s-a convins tot în  Consiliul Local al Copiilor, când pregătea alegerile în şcolile gimnaziale, proiectele pentru copii, când participa ca reprezentat al organizaţiei la conferinţe locale şi naţionale. De numele ei se leagă un proiect activ şi astăzi, „Târgul micilor inventatori“, pe care l-a propus în 2004 şi care acum primeşte finanţare de la primărie.

Coordonează festival prezidat de Trăistariu

Mai bine de jumătate de an pune la punct detaliile Festivalului Naţional de Muzică pentru Copii şi Tineri „Micul Artist“, de la Craiova, organizat de Asociaţia Română a Tinerilor cu Iniţiativă, unde este coordonator de proiecte culturale.

„Principala mea preocupare este să mă asigur că de acest festival află cât mai mulţi oameni, pentru că în opt ediţii a dovedit că este o reală lampă de lansare pentru copiii talentaţi. Festivalul mediază întâlnirea publicului cu interpretul Mihai Trăistariu, care vine la Craiova odată în calitate de preşedinte al juriului şi apoi pentru a susţine un recital pe scena Teatrului Liric Elena Teodorini“, afirmă Andreea Cioc. Măturiseşte că s-a simţit cu adevărat onorată când Mihai Trăistariu i-a propus să i se alăture în organizarea unui alt festival.

Din 2006, Andreea este şi voluntar în cadrul Centrului Voluntaris din Bănie. „Noi avem cu siguranţă mai multe oportunităţi decât părinţii şi bunicii noştri, pe care trebuie să le exploatăm, pentru binele nostru şi al societăţii. Dacă toţi ne-am implica în comunitate, lucrurile ar merge mult mai bine. Oricine poate da o mână de ajutor unei persoane aflată în dificultate, poate planta un pom, sădi o floare sau poate strânge gunoaiele care acoperă zonele verzi“, menţionează tânăra.

Născută
11 noiembrie 1990, la Craiova
Studii
Academia de Studii Economice, Facultatea de Administraţie şi Management Public, anul II
Hobby-uri
Călătoriile, lectura şi şofatul

Ce-i place
Consideră punctualitatea una dintre cele mai importante calităţi ale unei persoane, apreciază oamenii care se ţin de cuvânt, pe cei competitivi, care cer mereu mai mult de la ei şi de la cei din jurul lor. Iubeşte câinii şi adoră să descopere locuri noi, interesante.

Ce nu-i place
Nu-i agrează pe oamenii împrăştiaţi, care nu reuşesc să se organizeze deloc, ba mai mult dau peste cap şi munca altora. Îi este foarte greu să-i înţeleagă pe tinerii care nu vor să se implice în nimic din ce nu le aduce bani şi văd în munca benevolă o pierdere de timp.

Nu e o răspundere prea mare să coordonezi un festival naţional?
Unul din beneficiile voluntariatului este consolidarea încrederii în sine. Dar, la fel de importante sunt şi toate cunoştinţele acumulate prin implicarea în diverse proiecte. Îmi place să îmi asum răspunderi, nu le ocolesc. Mi-am învăţat lecţia despre ce însemnaă rolul care îţi revine în echipă pentru ca lucrurile să meargă bine.

Este voluntariatul învăţare pe tot parcursul vieţii?
Categoric da. În primul rând scapi de întrebarea inutilă «da’ mie ce-mi iese?», iar din acel moment începi să vezi câştigul. Eu m-am format ca om, mi-am deschis foarte multe porţi, am primit în timp chiar şi oferte de angajare. Mi-am făcut prieteni în toate colţurile ţării.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite