Craiova: Poluare cu produs petrolier pe râul Amaradia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Poluare cu produs petrolier pe râul Amaradia
Craiova: Poluare cu produs petrolier pe râul Amaradia

În cursul acestei dimineţi, 1 iulie s-a produs o poluare cu ţiţei, pe râul Amaradia, în zona Dudoviceşti, spre confluenţă cu râul Jiu, a anunţat Direcţia Apelor Jiu. Prin propagare, pe râul Jiu, au ajuns irizaţii petroliere pe o lungime de circa 1 km aval, pe o porţiune de 10 m de la mal stâng spre larg.

În urma constatărilor efectuate de echipele Administraţiei Naţionale “Apele Române”-Direcţia Apelor Jiu (D.A.J) şi Sistemul de Gospodărire Jiu (S.G.A Jiu), a rezultat faptul că a fost deschis un ventil, de către persoane rău intenţionate, de la o subtraversare a conductei de transport produs petrolier Brădeşti-Gherceşti, aparţinând PETROM S.A–Grup Zăcăminte Brădeşti.

Ventilul conductei de produs petrolier a fost închis.

Echipa Administraţiei Naţionale “Apele Române”-Direcţia Apelor Jiu (DAJ) şi Sistemul de Gospodărire Jiu (SGA Jiu), împreună cu PETROM S.A,  au intervenit prin montarea a 4 baraje succesive la cca 50 m distanţă între ele pe râul Amaradia şi la confluenţă cu râul Jiu, împrăştiindu-se material Spillsorb.

La această oră, pe râul Jiu curg pete discontinuue cu lăţimi variabile între 10 şi 40 metri pe lângă malul stâng.  De asemenea s-au mai montat  pe râul Amaradia încă 2 baraje absorbante lângă cele patru baraje plasate iniaţial.
Poluarea a fost stopată la sursă, în zona în care se afla ventilul, terenul fiind acoperit de produs petrolier pe o suprafaţă de 30 mp, dar în cursul de apă nu mai ajung produse petroliere, iar în papurişul din apropierea malurilor este produs petrolier, care va fi îndepărtat cu Spillsorb. De asemenea, se va acţiona cu un buldoexcavator pentru toaletarea zonei de către personalul de la PETROM S.A–Grup Zăcăminte Brădeşti.

În prezent se acţionează cu Spillsorb de pe epiuri în zona Vârâţi pe râul Jiu pentru a stopa eventualele irizaţii ce ar putea să scape din amonte.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite