Craiova: Alexandru Tobescu se antrenează în karate ca să facă militărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A început să practice artele marţiale tradiţionale la vârsta de cinci ani, pregătindu-se pentru o carieră în armată.

Alex, cum îi spun prietenii, a descoperit karateul de la televizor. Avea cinci ani şi se urmărea serialul de desene animate Naruto. „Acolo, toţi fac karate
la şcoala de ninja. Naruto e un desen animat foarte interesant, captivant, din care înveţi cum să te aperi“
, povesteşte cu entuziasm băiatul.

Cu mama de mână, a mers să se înscrie la Clubul de Karate Washi de la Şcoala Nr. 24, la cursurile susţinute de doi senpai, Daniel Antici şi Simona Marin. „Nu au fost grele primele lecţii de karate. A trecut timpul foarte uşor şi m-am descurcat destul de bine“, îşi aminteşte Alex.

S-a pregătit cu sensei Dan Stuparu

După un an şi jumătate, a fost transferat la clubul din cartierul 1 Mai, pentru că deja trecuse la un alt nivel. Acum, la vârsta de opt ani, are centura galbenă. „Cea mai tare centură este cea neagră, cu 10 dan. Trebuie să munceşti foarte mult să o obţii pe aceea“, spune băiatul. Alex se antrenează de trei ori pe săptămână, lunea, miercurea şi vinerea, însă în vacanţă s-a dus chiar şi mai des la club.

De curând, a avut şansa să participe la câteva  stagii de pregătire organizate de sensei Dan Stuparu, preşedintele Federaţiei Române de Karate Tradiţional. Modul în care s-au desfăşurat  antrenamentele l-a încântat şi aşteaptă cu nerăbdare să se ivească următoarea ocazie. „A fost o experinţă foarte interesantă, pe care vreau s-o repet. De la sensei Dan Stuparu am multe lucruri de învăţat“, spune băiatul.

Deşi e doar în clasa a II-a, Alex şi-a făcut deja planuri pentru viitor şi crede că în cariera pe care şi-a ales-o îl va ajuta faptul că a practicat karateul. „Vreau să lucrez în armată, pentru că poţi să pleci în misiuni şi e ordine şi disciplină“, încheie elevul.

Întrebări şi răspunsuri

Când o să ajungi să participi la concursuri de karate?
Atunci când voi fi ales de senpai să reprezint clubul.Eu mă pregătesc din ce în ce mai intens, pentru a demonstra că pot face treaba bună.

Cu ce îţi umpli timpul liber?
Îmi place să mă joc pe calculator. Jocurile de strategie militară sunt preferatele mele.

Cât timp petreci pe zi uitându-te la desene animate?
Nu stau foarte mult în faţa calculatorului pentru că trebuie să mă duc la şcoală, apoi la antrenamentele de karate. Cred că petrec o oră zilnic la desene.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite