Craiova: Alexandra Păianu este campioană naţională la Shotokan modern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De karate afla la nici patru ani, însă a început să practice serios sportul la 7 ani, iar în câteva luni urca pe podium.

Aparent, este o copilă de-o fragilitate şi o gingăşie care greu ar lăsa de înţeles că practică un sport care necesită până la urmă forţă, disciplină, hotărâre, chiar maturitate şi înţelepciune. Alexandra Păianu este unul dintre elevii Craiovei care nu poate sta degeaba, ba mai mult, îşi valorifică timpul liber de câţiva ani în numele performanţei. De la 7 ani practică shotokan modern. Se pregăteşte cu instructorul Ionel Totîlcă, la Clubul Bushi. După patru luni de antrenamente, de trei ori pe săptămână, după ore, a urcat pe locul II, la individual, la Campionatul Naţional de Shotokan Modern, şi pe I, la sincron. Au fost primele diplome care au ambiţionat-o mult. Iar la acest capitol Alexandra stă foarte bine, aşa cum stă bine şi la încrederea în sine.

image



Tatăl i-a deschis drumul spre karate

Practicant cândva de tae kwan do şi shotokan tradiţional, Marius Păianu, tatăl Alexandrei, a dus-o pe când ea avea vreo 3-4 ani la un prieten, instructor de karate. „Eram prea mică. Stăteam, mă uitam şi încercam să copiez ce vedeam“, povesteşte fetiţa, care astăzi nu ar practica în ruptul capului un alt sport cu atâta seriozitate.
Îi place puţin şi gimnastica, iar când trebuie se ocupă serios şi de ea. De altfel, i-a şi adus un loc III, anul acesta, la Olimpiada Naţională a Sporturilor Şcolare. 2009 a găsit-o tot pe podium şi la karate. La Campionatul Naţional ce s-a desfăşurat la Constanţa s-a clasat a doua la kata individual, iar cu echipa a fost prima. Din 2006 încoace a adunat un braţ de diplome şi de medalii, pe care a renunţat să le mai ţină acasă şi le-a repartizat şi pe la bunici.

image
image
image



Vrea să se facă poliţistă



Că îi place şi la şcoală se vede din notele pe care le ia. Apoi se străduieşte să ajungă şi pe la diverse concursuri şcolare, cum este „Micul matematician“, unde a luat o menţiune anul acesta. Când nu se joacă Ţările sau Adevăr şi provocare cu prietenele, îi are în preajmă pe Toto, Ţiţi şi Dona, doi pisoi şi-un ciobănesc german, şi visează la clipa în care va ajunge poliţistă. „Nu vreau să fiu o poliţistă care dirijează circulaţia, ci ceva mult mai sus. M-am gândit la meseria asta, în ideea că îmi vor folosi şi karatele“, spune Alexandra.


Ce-i place
Iubeşte animalele, îi plac poeziile lui Mihai Eminescu şi adoră să meargă la bunicii Elena şi Constantin, Mariana şi Ilie. Asta pentru că pur şi simplu îi fac pe plac. La unii este răsfăţată cu gogoşi, iar la ceilalţi cu clătite.

Ce nu-i place
Să fie nedreptăţită. Este ceea ce o supără cel mai tare. Nu ar mânca în ruptul capului spanac şi nu reuşeşte să se acomodeze cu o materie de la şcoală: tehnologia, la care învaţă despre construcţii, pereţi sau canalizare.





..................................................................................................................................................................................................................

Ţi-ai dori să îţi petreci concediul în Caraibe, cu 3.000 de euro în buzunar? Visul tău poate deveni acum realitate. Participă la concursul Miss Click 2009 şi ai şansa de a te distra pe cinste, alături de un prieten! Scrie un e-mail la adresa casting.oltenia@click.ro, spune-ne cum te cheamă şi lasă-ne un număr de telefon, iar fotografii noştri te vor contacta în cel mai scurt timp posibil. 

Garantat primeşti 100 de lei şi un photobook profesionist!



Citeşte aici regulamentul concursului

image
Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite