Craiova: Adio învăţământ la distanţă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Studenţii la fără frecvenţă vor fi obligaţi să vină la facultate şi pe perioada anului, nu doar la examene.

Ministrul Educaţiei doreşte să introducă o nouă formă de învăţământ fără frecvenţă prin care studenţii vor fi obligaţi să vină la facultate şi pe perioada anului, nu doar la examene. Prevederea va fi introdusă în noul Cod al Educaţiei.

Ministrul Ecaterina Andronescu, citată de Realitatea TV, a declarat că a luat această decizie pentru că studenţii au înţeles greşit modalitatea de studiu la distanţă. Această formă cât şi forma de frecvenţă redusă vor obliga studenţii să studieze un an în plus. 

ARACIS, obligat să evalueze universităţile

Tot în aceste două situaţii, ministerul a interzis parcurgerea a doi ani universitari într-un singur. Cele două forme de învăţământ pot fi organizate numai în universităţile care au cursurile de zi acreditate pentru specializările respective.

Dacă până acum pe diploma de licenţă era precizată doar universitatea şi programul de studiu, în viitor se va trece şi forma de învăţământ pe care studentul a urmat-o.

O altă prevedere va obliga ARACIS-ul să evalueze universităţile şi să decidă care dintre ele sunt abilitate să aibă şi programe de cercetare. Dacă în prezent, în unele facultăţi, studenţii aveau doar o probă scrisă la examenul de licenţă, o dată cu noul cod toată lumea va fi obligată să susţină două probe: una scrisă şi una orală.


Modificări învăţământul superior:

- dispare învăţământul la distanţă
- apare învăţământ la distanţă cu frecvenţă redusă
- pe diploma de licenţă se va specifica şi forma de învăţământ
- examenul de licenţă va avea două probe obligatorii
- ARACIS-ul va stabili ce universităţi pot avea şi programe de cercetare


 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite