Ziua în care se deschid porturile militare Constanţa şi Mangalia. Remorcherul Vânjosul va fi botezat de şefa de promoţie de la Academia Navală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O dată pe an, porturile militare Constanţa şi Mangalia îşi deschid porţile pentru a-şi primi vizitatorii. Acea zi este sâmbătă, 6 august, când publicul larg are posibilitatea de a vizita navele militare şi de a cunoaşte tehnica, echipamentele şi armamentele utilizate de marinarii militari.

Marina Militară anunţă că va organiza în această zi ateliere interactive, jocuri şi concursuri marinăreşti, dar şi concursuri tematice, cu premii, iar Muzica Militară a Forţelor Navale va completa atmosfera de sărbătoare cu un concert de muzică de fanfară şi de promenadă.

Programul evenimentelor la Constanţa:

- orele 9.00-19.00, vizitarea navelor şi a standurilor expoziţionale;

- orele 9.30-12.00, desfăşurarea concursului de desene pe asfalt

„Marea în culori“;

- orele 10.00-11.00, desfăşurarea concursului „Vreau să fiu marinar!“;

- orele 11.00-12.00, ceremonie tradiţională de botez marinăresc, oficiată cu prilejul intrării în serviciul Forţelor Navale Române a Remorcherului „Vânjosul“ (RM-105) şi acordarea Pavilionului navei;

- orele 12.00-13.00, festivitate de premiere a câştigătorilor concursului „Cel mai bun ofiţer de cart“.

Regulamentele de organizare ale concursurilor „Vreau să fiu marinar!“ şi „Marea în culori“ sunt prezentate pe https://www.facebook.com/ForteleNavaleRomane, iar pe câştigători îi aşteaptă un premiu-surpriză.

Fregata Mărăşeşti şi Nava Şcoală grecească Promitheus vor fi acostate la Terminalul Pasagere, unde îşi vor aştepta vizitatorii. În Portul Militar Mangalia, programul de vizitare a navelor militare este cuprins în intervalul orar 10.00-14.00.

Remorcherul Vânjosul botezat de şefa de promoţie de la Academia Navală 

Vizitatorii care se vor afla în Portul Militar Constanţa, sâmbătă, 6 august, vor putea asista începând cu ora 11.00, la tradiţionalul botez marinăresc al navei Vânjosul, cel de-al treilea remorcher maritim de radă şi port, ce va intra în serviciul Forţelor Navale Române.

În prezenţa şefului Statului Major al Forţelor Navale, contraamiralul Alexandru Mîrşu, cea care va fi naşa de botez a navei, aspirant Lavinia Georgiana Pascu - şefa promoţiei 2016 a Academiei Navale Mircea cel Bătrân (secţia militară) din Constanţa, va sparge sticla de şampanie de prova navei.

Remorcherul va avea numărul de bordaj 105 şi va fi utilizat din 2017 în operaţiunile de manevrare a navelor militare în rada şi Portul Mangalia, după parcurgerea unui program de pregătire a echipajului şi atestarea acestuia, pentru efectuarea acestor manevre.

Pe aceeaşi temă:

Artiştii plastici cu o unică muză: Marea Neagră. Picturile care redau peisaje marine de vis sau bătălii navale celebre

Cum s-a născut Crucea Marinarilor de pe faleza Cazinoului din Constanţa. Motivul ascuns pentru care Nicolae Ceauşescu purta ranchiună marinarilor

Marele general Teodorescu şi Mănăstirea dintr-un Lemn: a fost coleg cu Charles de Gaulle şi e pomenit împreună cu sfinţii

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite