VIDEO Liceeni români calificaţi în finala concursului Google Lunar Xprize. Trofeul se decide într-o transmisie live

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipă de liceeni constănţeni s-a calificat în finala unui concurs de robotică organizat de gigantul Google. Moonbots Turtle este numele echipei de la Liceul Internaţional de Informatică din Constanţa care lucrează în aceste zile la finalizarea proiectului cu care speră să cucerească trofeul Google Lunar Xprize.

Concursul a început la 23 aprilie şi se va derula până la 31 august, câştigătorii fiind decişi între 31 august şi 12 septembrie, printr-o transmisie live în care ei îşi vor prezenta proiectele. Un număr de 30 de echipe din toată lumea se vor bate pentru premiul Google Lunar Xprize.

Echipa de liceeni români este formată din Andreas Casapu, Tiberiu Georgescu, Eden Yasin Ibraim, Robert Lică, toţi în clasa a X-a la Liceul Internaţional de Informatică din Constanţa. Profesorul Altun Murat este coordonatorul echipei de liceeni, căpitan - aşa cum este titulatura din concurs. El însuşi este un fost elev al Liceului de Informatică, pe care l-a absolvit în 2002.

„Am aflat despre acest concurs de internet în timp ce căutam concursuri de robotică. Înscrierea a fost făcută pe site-ul concursului. A trebuit să ne încadrăm în limita de timp pentru conceperea proiectului, limita de timp pentru înscriere, pentru videoclip, apoi să respectăm măsurile necesare pentru planşă, obiectele interactive şi robot. A trebuit să avem minimum 5 obiecte cu care robotul să interacţioneze, în rest puteam să realizăm tot ce era necesar, în funcţie de ceea ce aveam nevoie pentru a duce misiunea la bun sfârşit.

Pentru a concepe proiectul, am început să lucrăm la câteva zile după înscriere. Proiectul a continuat să evolueze până în acest moment şi va continua până când suntem complet mulţumiţi de conţinut. Atunci îl vom prezenta juriului.

Cu toată experienţa noastră în participarea la nivel internaţional, acest concurs Google a adus elemente cu care nu eram obişnuiţi. Ni s-a cerut construirea unei planşe şi prezentarea comunităţii locale. Niciodată nu am mai avut parte de un concurs cu un astfel de format, dar ne-am adaptat imediat şi sperăm că ne vom întâlni cu el şi în viitor“, afirmă profesorul Murat, care a coordonat elevii şi în câştigarea unui premiu NASA.

Cum se naşte un proiect pentru colonizarea Lunii

Pentru finală, liceenii au pregătit o planşă de 1.9 metri/1.9 metri care simulează la scală o zonă a terenului lunar. Aceasta are doi pereţi de câte 1.9 metri/1 metru, cu un banner pe care este imprimată o poza de pe lună, pentru a mima continuitatea terenului.

image

„Apoi am construit un robot din Lego Mindstorms, ce interacţionează cu mai multe obiecte aflate pe planşă, numite «obiecte de joc». Acestea au fost create tot de noi, tot din Lego Mindstorms, reprezentând clădiri şi facilităţi prezentate în videoclip.

Planşa este formată dintr-o ramă din lemn, pe care am lipit plăci de polistiren pentru a face o bază. Pe aceasta am lipit ghemotoace de hârtie pentru a încerca să imităm terenul de pe Lună. Au fost necesare în jur de 2.000 de foi de hârtie şi peste 28 de kilograme de aracet pentru a crea terenul. Apoi am pus mai multe bucăţi de pânză pe care am atasat-o de hârtii cu ajutorul unor bolduri, cu scopul de a evidentia relieful divers. Am folosit peste 30 de cutii de bolduri.

Pereţii sunt formaţi din plăci PFL, pe care le-am bătut în cuie pe ramele pereţilor. Planşa şi obiectele sunt necesare pentru ambele probe ale finalei. Prima dintre acestea este numită Social Outreach şi are ca scop prezentarea în comunitatea locală a proiectului, a ideilor noastre despre posibila baza lunară, precum şi importanţa şi beneficiile unei astfel de colonii“, descrie profesorul Altun Murat.

Demonstraţie cu public

Moonbots Turtle au prezentat public proiectul lor în weekend, la Maritimo Shopping Center. Copii şi părinţi, curioşi şi fascinaţi, au vrut să ştie cât mai multe despre baza selenară imaginată de liceenii de la Informatică. Au urmărit acţionarea roboţelului din Lego, care punea în funcţiune fiecare facilitate de pe Lună, care avea de efectuat o misiune precisă: captare de energie, foraj, extracţie, transport şi depozitare.

image

Pe lângă prezentarea proiectului, liceenii au invitat vizitatorii standului la jocuri interactive. Câţiva copii au primit cadouri seturi de roboţi, acest dar fiind o probă opţională a concursului, care nu va avea însă importanţă în deciderea câştigătorilor.

Liceenii şi profesorul lor speră să câştige premiul care este o excursie în Japonia. „Cine nu şi-a dorit să trăiască viaţa unui luptător ninja, măcar pentru o zi. Avem atâtea planuri pentru locurile pe care vrem să le vizităm“, spun „ţestoasele“ de la Constanţa.

La 15 ani, Andreas Casapu este pasionat de programare şi de construirea roboţilor. Iar proiectul pentru concursul Google Lunar Xprize a îmbinat cele două preocupări ale sale. „Îmi doresc o carieră în domeniul IT, în creerea şi dezvoltarea de conţinut multimedia. Vreau să creez aplicaţii şi jocuri, atât cu scop practic, dar şi recreational. Deja am început să mă pregătesc în acest sens, folosind motoare precum Unity sau RPGMaker pentru a crea mici jocuri si programe. Aş fi cel mai fericit să îmi transform hobby-ul în slujba mea permanentă“, mărturiseşte Andreas.

image

Paşii urmaţi de licenii în concursul Google Lunar Xprize

Aprilie 23 - Iunie 23, 2015

Pasul 1: Înregistraţi-va echipa pe site-ul www.moonbots.org .Echipele pot avea 2-4 membrii incepand cu varsta de 8 ani pana la varsta de 17 ani. Fiecare echipa trebuie sa aiba un capitan de 18 ani sau mai în varsta.

Pasul 2: Creati o poveste despre ceea ce va inspira luna. O puteti baza pe o legende pe care ati auzit-o sau pe fapte stiintifice. Asta se poate face printr-un video sau o poveste scrisa.

Pasul 3: Aduceti un citat de la o persoana care a vazut video-ul sau a citit povestea.
 

Iulie 7 - August 31, 2015

Pasul 1: Creati un joc pentru Google Lunar XPRIZE in care robotul va merge pe plansa.

Pasul 2: Construiti macheta ce reprezinta terenul lunii.

Pasul 3: Construiti si programati robotul.

Pasul 4: Prezentati-va proiectul intr-o transmisie online.

Pasul 5: Prezentati-va munca de echipa comunitatii locale pentru proba de "public outreach project".

Pasul 6: Trimiteti un videoclip ce reprezinta rezumatul la proba de "public outreach project".

Pasul 7: Prezentati poze cu plansa, robotul, echipa la proba de "public outreach project".

Septembrie 15, 2015

Vor fi alesi trei castigatori carora le va fi dat cate un premiu si o excursie in Japonia

Vă mai recomandăm

Invenţia uluitoare a unui licean de 17 ani din Constanţa: tumori diagnosticate printr-un simplu click, fără biopsie. Ideea i-a venit din propria experienţă

Eleva din Constanţa la Casa Albă. Fragmente din eseul care i-a adus lui Elif Memet o invitaţie la Washington


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite