VIDEO Cazinoul din Constanţa, monedă electorală bătută la fiecare 4 ani. Pe ce se bazează autorităţile când spun că de data aceasta va fi altfel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazinoul este iarăşi în cărţi pentru reparaţii, pentru a patra oară în mod oficial, iar autorităţile promit că de data aceasta va fi altfel.

De la începutul anilor 2000, autorităţile promit periodic restaurarea Cazinoului din Constanţa, care zace efectiv de 10 ani în paragină. În preajma alegerilor, lucrurile se precipită, sunt alocate scriptic fonduri, se fac studii peste studii de fezabilitate, toţi se agită, iar politicienii ies cu declaraţii ferme de finalizare a proiectului. 

După ce trece valul campaniei electorale, totul se stinge, ca şi cum n-ar fi fost. De proiect nu se mai aude nimic, fiind „în curs de“ vreo etapă de pregătire, licitaţiile se amână, se contestă, se anulează, apoi se ia totul de la capăt. La final, toţi ridică din umeri, că „aşa merg lucrurile în România“. 

Obstacolul invocat, tocmai legea

Principalul obstacol invocat mereu în repararea Cazinoului a fost Legea achiziţiilor publice, prin care o lucrare se atribuia pe criteriul preţului cel mai scăzut, ceea ce dăuna normelor de restaurare a monumentelor de patrimoniu. 

GALERIE FOTO CU STAREA CAZINOULUI 

Aşa a pierdut Cazinoul trei şanse de a fi salvat de la distrugere, deoarece trei licitaţii organizate în timp au fost contestate în instanţă până când justiţia a decis, de fiecare dată, reluarea procedurii. Cazinoul a ajuns astfel la a patra licitaţie pe care o organizează Compania Naţională de Investiţii, forul în administrarea căreia se află acum cel mai frumos edificiu de la malul mării. 

Cazinoul din Constanţa, comparaţie 2009-2019 Sursa Facebook Ionuţ Acsinte

Cazinoul din Constanţa comparaţie 2009 2019 - transformare degradare Sursa Facebook Ionuţ Acsinte

Autorităţile dau însă asigurări că de data aceasta va fi de altfel. Motivul de bază ar fi modificarea făcută, în mai 2018, Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice. Schimbarea cea mare constă în faptul că lucrarea nu mai este atribuită automat celui mai ieftin contractor. În plus, contestatarul unei licitaţii trebuie să depună o cauţiune de 2% din valoarea contractului.

„Criteriul nu va fi preţul cel mai scăzut“

Într-un răspuns oficial, Compania Naţională de Investiţii (CNI) precizează că pentru atribuirea lucrării de consolidare şi de restaurare a Cazinoului din Constanţa, „criteriul de atribuire nu va fi preţul cel mai scăzut“.

Compania enumeră punctele slabe care erau, de obicei, contestate în instanţă şi pe temeiul cărora se câştiga în dauna reparării Cazinoului: „Compania va depune toate diligenţele pentru a înlătura eventualele motive de contestare care pot apărea în derularea procedurii - prin întocmirea unei documentaţii de atribuire cu un conţinut clar şi complet, prin răspunsuri punctuale şi explicite la solicitările de clarificări, prin alocarea unor termene rezonabile pentru întocmirea / pregătirea ofertelor, printr-o evaluare realizată cu imparţialitate şi profesionalism, precum şi cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare“. CNI subliniază că, în calitate de autoritate contractantă, nu poate îngrădi dreptul operatorilor economici de a contesta documentaţia de atribuire sau rezultatul evaluării.

Stadiul actual

Documentaţia tehnico-economică realizată de CNI revelă că monumentul a suferit grave degradări structurale, nu doar estetice, de faţadă. Expertiza din 2014 a fost actualizată în 2018, constatându-se o „deteriorare structurală importantă a construcţiei“, ceea ce califică edificiul în casa de risc seismic Rs II. Asta înseamnă că la un cutremur, Cazinoul ar fi avariat major, dar ar rămâne în picioare. „După realizarea lucrărilor de consolidare, construcţia se va încadra în clasa de risc seismic RsIII spre RsIV“, arată CNI. 

Per total, Cazinoul este într-o stare jalnică. Acoperişul este uzat şi deformat. Apa pluvială şi zăpada s-au infiltrat prin acoperiş şi au pătruns până la nivelul de jos. Şarpanta este instabilă. Învelitoare din tablă zincantă este puternic corodată. Detaliile de arhitectură sunt deteriorate complet, la fel tâmplăria şi vitraliile. Planşeele, pereţii, terasa sunt afectate serios de apa meteorică şi de umiditatea excesivă. În plus, experţii au stabilit că există o varietate mare de atacuri biologice asupra edificiului.

Aceiaşi specialişti au menţionat că sunt necesare o serie de intervenţii: reabilitarea zidului de sprijin, de apărare împotriva valurilor, prin desfacere şi refacere placări, inclusiv a elementelor prefabricate sparge-val, injectarea fisurilor existente cu substanţe de injectare sub presiune, refacere zidărie din moloane din aceeaşi piatră de zidăria existentă, cu respectarea soluţiilor din expertiza realizată pentru zidul de apărare din zona Cazinoului. „De asemenea, se are în vedere şi refacerea balustradei metalice conform soluţiei originare şi a parapetului în stil Art Nouveau. Vrem să redăm imaginea vechiului Cazino de la 1912“, spune CNI.

Cazinoul, care face parte din patrimoniul municipalităţii, se află în această stare de pe vremea administraţiei Mazăre. Vrând să îl vândă unor investitori evrei care să-l facă stabiliment de jocuri de noroc, Radu Mazăre a încheiat un parteneriat public-privat cu o firmă israeliană. Aceasta a abandonat însă proiectul, fără să bage vreun ban. Contractul a fost reziliat, iar Mazăre, care a catalogat Cazinoul „această fată bătrână şi urâtă“, a tot încercat să îl vândă spunând că n-are bani nici să-l repare, nici să-l întreţină. Soluţia a venit de la autorităţile centrale, care au acceptat să-l preia pentru reparaţii. Clădirea a trecut, însă, de la unii la alţii până când nimeni nu s-a mai ocupat de ea.

În acest moment, Cazinoul se află în stadiul de elaborare a documentaţiei de atribuire a lucrării de proiectare şi execuţie. Pentru iniţierea procedurii de achiziţie publică, legea prevede un termen de cel puţin 35 zile - reprezentând perioada cuprinsă între data transmiterii spre publicare a anunţului de participare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi data limită pentru depunerea ofertelor. „Evaluarea ofertelor depuse se va realiza cu celeritate de către comisia de evaluare“, a declarat Compania Naţională de Investiţii, pentru „Adevărul“, adăugând că a ţinut cont de recomandările asociaţiilor şi persoanelor interesate de Cazinoul din Constanţa. 

Pe aceeaşi temă: 

FOTO Imagini în premieră. Cum va arăta Cazinoul din Constanţa după reparaţii

Cazinoul din Constanţa a primit verde de la Guvern pentru reparare. Autorităţile promit că monumentul, care zace de 10 ani în paragină, va fi gata în 30 de luni

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite