Unul dintre pescarii căutaţi aseară pe lacul Siutghiol a participat la salvarea supravieţuitorilor aparatului SMURD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Desfăşurare impresionantă de forţe aseară pe lacul Siutghiol. Pompierii militari au căutat în zadar trei pescari care se aventuraseră pe jos pe lacul Siutghiol. Din fericire, ei au fost găsiţi în viaţă.

Cei trei pescari se numesc Cornel Cilioaică, Adrian Florea şi Valentin Liseanu. Primul dintre ei a participat la acţiunea de căutare a supravieţuitorilor aparatului SMURD prăbuşit în lac pe 15 decembrie 2014.

Pe 15 decembrie, Cornel Cilioaică (39 de ani) şi amicul său Cătălin au fost primii care au ieşit pe apă de la pescărie. Au luat două bărci de lemn. Uneia i-au pus motorul, pe cealaltă au luat-o la remorcă, să fie acolo în caz de nevoie.

„Când am ajuns la elicopter, i se vedea coada ieşită din apă. Cu băieţii de la insulă şi cu pompierii am ridicat coada elicopterului şi am scos doctoriţa dintre fiare. Noi am dus-o la ţărm, că aveam barca mai rapidă. Până vâsleau pompierii... pierdeam timp“, dă din cap Cornel.

„Am stat până la miezul nopţii, tot am vrut să dau o mână de ajutor... Oricum suntem foarte supăraţi că nu am putut salva pe nimeni“, a povestit el pentru Adevărul.

Vă mai recomandăm:

UPDATE FOTO VIDEO Persoanele dispărute pe lacul Siutghiol au fost găsite tefere, pe mal. Erau braconieri plecaţi la pescuit

FOTO VIDEO Doar ei au remuşcări? Tristeţea localnicilor ajunşi la elicopterul prăbuşit înaintea autorităţilor: „Am vrut să facem bine şi uitaţi cât de rău a ieşit“

UPDATE FOTO VIDEO Persoanele dispărute pe lacul Siutghiol au fost găsite tefere, pe mal. Erau braconieri plecaţi la pescuit


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite