Stelian Marinescu, directorul Colegiului Mihai Eminescu din Constanţa, a murit. „A făcut istorie“, spun colegii şi elevii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stelian Marinescu, în prim-plan Surrsa Facebook liceu
Stelian Marinescu, în prim-plan Surrsa Facebook liceu

Directorul Colegiului Naţional Mihai Eminescu din Constanţa, profesorul Stelian Marinescu, s-a stins din viaţă în urma unei îndelungate suferinţe. Dascălul foarte iubit de elevi şi de profesori a murit vineri, 14 ianuarie 2022.

Profesorul de educaţie fizică şi sport Stelian Marinescu era extrem de apreciat atât în rândul elevilor, cât şi al colegilor săi, precum şi de toţi aceia cu care a venit în contact, datorită atitudinii sale deschise. Colectivul de la „Eminescu“ spune că profesorul Marinescu a făcut istorie în liceul în care a predat. 

„Domnului Director al Colegiului Naţional ,,Mihai Eminescu” din Constanţa, profesor Marinescu Stelian, în momentul în care ne luăm rămas bun de la cel care şi-a împletit sufletul şi cariera cu istoria şcolii.

În semn de înaltă recunoaştere şi apreciere pentru contribuţia remarcabilă la formarea generaţiilor de elevi cu profesionalism, devotament, dăruire şi dragoste pentru profesia de dascăl.

În semn de înaltă preţuire pentru colegialitatea de care aţi dat dovadă mereu, pentru forţa de coeziune a colectivului din care aţi făcut parte şi la care aţi contribuit din plin.

Aţi făcut istorie în Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” prin implicarea deosebită în calitate de elev, profesor, director adjunct şi director. Ne-aţi ajutat şi încântat, deopotrivă, cu bogăţia de cunoştinţe, cu generozitatea, empatia şi cu simţul umorului de care aţi dat dovadă mereu. Aţi fost un model de existenţă umană şi de profesionalism!

DRUM LIN ÎN LUMINA CARE ASTĂZI V-A CHEMAT PENTRU TOTDEAUNA!“ 

Directorul Stelian Marinescu a fost unul dintre puţinii profesori constănţeni care au sprijinit efectiv mişcarea pentru revendicarea drepturilor elevilor. În vremea când aceştia nu găseau un mediu propice la şcolile unde învăţau, Marinescu le-a acceptat transferul şi a permis astfel acestora să continue munca de activism pentru binele şcolii româneşti. 

„A plecat la cele veşnice profesorul Stelian Marinescu, fostul director al Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" din Constanţa. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Unul dintre cei mai dedicaţi şi implicaţi manageri şcolari din câţi am cunoscut, un om care şi-a pus viaţa în slujba educaţiei, un promotor al implicării elevilor în comunitate, un prieten al mişcării de reprezentare a elevilor.

În calitate de director adjunct şi, mai apoi, director, profesorul Stelian Marinescu a făcut din Colegiul "Mihai Eminescu" o şcoală pentru fiecare copil - un loc unde nevoile fiecărui elev în parte sunt puse pe primul pe plan, o şcoală modernă care le cultivă elevilor un set de valori şi le dă aripi.

Condoleanţe familiei îndurerate şi apropiaţilor!“, a postat Alexandru Manda, unul dintre fondatorii Asociaţiei Elevilor din Constanţa (AEC), fost elev la „Eminescu“. 

Succesorul său la şefia AEC, Andrei Tănase, de asemenea fost elev la „Eminescu“, a scris: „În urmă cu puţin timp am aflat o veste care a reuşit să mă afecteze la un nivel deosebit de profund. Profesorul Stelian Marinescu, fost director al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, ne-a părăsit. Sunt multe de spus despre el, fiind, aşa cum probabil orice elev care a trecut pragul liceului poate afirma, unul dintre cei, dacă nu cel mai dedicat director din judeţul Constanţa.

Ştiu, pot părea cuvinte cu o greutate foarte mare, dar oricine a reuşit să îl cunoască, măcar o zi, sunt sigur că poate fi de acord cu mine. Domnul profesor reuşea să depăşească paradigma acestui zid imaginar care există, de regulă, între profesori şi elevi. A fost un director care în permanenţă a tratat elevii ca egali, atât în discuţiile purtate personal cu dumnealui, cât şi în ceea ce priveşte deciziile luate în şcoală. A lucrat mereu cu elevii, pentru elevi.

Domnul director a avut întotdeauna un respect foarte mare faţă de drepturile elevilor, credea într-o şcoală unde elevii să poată veni fără să se simtă presaţi, fără să simtă că sunt în pericol, ci într-un care să încurajeze fiecare pasiune a elevilor, să îi ajute să îşi descopere potenţialul într-un spaţiu sigur, ferit de judecată, ferit de discriminare, ferit de abuzuri.

Uitându-mă în spate, la toate momentele în care am interacţionat, realizez că mereu m-a tratat ca un prieten, ca un apropiat. Nu exista zi în care să intru în biroul lui şi să nu îmi arunce câte o glumă despre elevi, despre profesori, să nu stăm la discuţii, uneori chiar în timpul orelor. Oricine l-ar fi văzut în ultimii ani ar fi crezut că este invincibil. A fost un om care, în ciuda tuturor greutăţilor pe care a trebuit să le întâmpine, se ridica mereu şi zâmbea, glumea, îmbrăţişa elevii cu aerul lui de veşnic tânăr.

Cu siguranţă colectivul întregii şcoli constănţene, dacă nu româneşti, a pierdut enorm. Greu de vorbit despre colectivul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, din care fac parte şi care, sunt sigur, se va reculege cu greu.

Familia noastră a pierdut un membru, iar durerea e greu de suportat. Sunt sigur, totuşi, că şi de sus, din Rai, va veghea asupra noastră, foşti, actuali şi viitori elevi.

Dumnezeul să-i dea pacea veşnică!“

Vă mai recomandăm: 

Profesorul de la sat care explică pe „limba elevilor” cum se face testarea la domiciliu VIDEO 

Asociaţia Elevilor: „Elevii, părinţii şi profesorii dau competenţele în montarea testelor de salivă, care au venit dezasamblate“ 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite