Constanţa: Şi-a tăiat părul în semn de solidaritate cu femeile bolnave de cancer!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: Şi-a tăiat părul în semn de solidaritate cu femeile bolnave de cancer!
Constanţa: Şi-a tăiat părul în semn de solidaritate cu femeile bolnave de cancer!

De Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului de Sân, Corina Alexandru, preşedintele Fundaţiei Oncologic Rom, s-a tuns foarte scurt , în semn de solidaritate cu femeile recent diagnosticate.

„Multe se sperie, fiindcă din cauza tratamentului le cade părul. Eu vreau să le arăt că se poate trăi şi fără păr. Trebuie să fie optimiste şi să lupte cu boala“, a declarat Corina Alexandru.

Ea a fost diagnosticată cu cancer ganglionar în urmă cu zece ani, însă a reuşit să învingă boala. În prezent, face educaţie pentru sănătate. A început o luptă nu doar cu maladia, ci şi cu sistemul, cu problemele oamenilor. Asociaţia le vine în ajutor bolnavilor şi familiilor acestora cu îmbrăcăminte şi alimente. De cinci ani, realizează obiecte decorative, iar banii obţinuţi îi foloseşte pentru susţinerea proiectelor asociaţiei.

Diseară, Muzeul de Istorie şi Arheologie din Constanţa va fi luminat în roz, ca simbol al luptei împotriva nemiloasei boli. În Piaţa Ovidiu din Constanţa va fi înălţată o fundiţă roz realizată din baloane, iar femeile vor primi pliante informative şi brăţări.

De altfel, până la finele acestei luni, fundaţia va organiza acţiuni de informare cu privire la cancerul de sân. Săptămâna viitoare, voluntarii vor vizita femeile care se află la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite