Scriitoarea Mihaela Burlacu a murit fulgerător, la 47 ani. Acum câteva zile îşi lansase cartea la Târgul Gaudeamus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihaela Burlacu a murit Sursa foto Ionuţ Druche
Mihaela Burlacu a murit Sursa foto Ionuţ Druche

Mihaela Burlacu, o cunoscută publicistă din Constanţa, a încetat fulgerător din viaţă la numai 47 ani, la câteva zile după lansarea ultimei ei cărţi la Târgul Gaudeamus. Ea era membră a Uniunii Scriitorilor din România şi lucra consilier la Direcţia pentru Cultură din Consiliul Judeţean Constanţa.

În urmă cu doar câteva zile, la 13 august, Mihaela Burlacu îşi lansase volumul „Cerul meu arcturian“ la Târgul de carte Gaudeamus. Ea era membră a Uniunii Scriitorilor din România - filiala Dobrogea şi a Clubului Artelor Solteris.

Mihaela Burlacu s-a simţit rău în dimineaţa de miercuri, 17 august, iar echipajele de intervenţie medicală chemate la domiciliul ei nu au mai putut face nimic.

CV-ul ei postat pe site-ul Uniunii Scriitorilor din România - filiala Dobrogea revelă că prozatoarea era născută la 5 octombrie 1968, în Tulcea. Era absolventă a Liceului de matematică-fizică Spiru Haret din Tulcea şi a Academiei de Studii Economice Bucureşti în anul 1993.

Economist de profesie, contabil autorizat şi expert evaluator, Mihaela Burlacu activa la Direcţia Pentru Cultură, Învăţământ, Sport, Sănătate din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa. Era membră a Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din QUEBEC, CANADA, din 18 mai 2009.

Cărţi publicate: Te iubesc e prea puţin, proză scurtă (174 pagini), editura Punct Ochit, Constanţa, 2006; Rugaţi-vă pentru îngerii ascunşi, roman (198 pagini), Editura Ex Ponto, Constanţa, 2007; Decalogul tăcerilor albastre, roman (172 pagini), Editura Ex Ponto, Constanţa, 2008; O vară de necuprins, roman (183 pagini), Editura Ex Ponto, Constanţa, 2010.

A mai publicat proză în: Antologia premiilor literare Naji Naaman”s, 2010 editata de Maison Naaman Pour La Culture; Antologia Scriitorilor de Limbă Română din Quebec, Canada, fragmente de proză, 2009; Antologia ediţiei a treia (2009) a Concursului Naţional de Literatură “Agatha Grigorescu Bacovia”; Antologia de cultură şi artă “Solteris” 2007, 2008, 2010, Mangalia, apărută sub egida USR Dobrogea.

Premii literare obţinute: Premiul NAJI NAAMAN’S LITERARY PRIZE- Creativity Prize, Liban 2010, pentru două proze scurte: ”Ploaia” şi “Cea mai fericită femeie din lume”; Premiul SPECIAL AL REVISTEI “FEREASTRA” la ediţia a treia a Consursului Naţional de literatură “Agatha Grigorescu Bacovia”-2009 (proză scurtă); Premiul de debut al USR-Filiala Dobrogea 2006, pentru volumul Te iubesc e prea puţin. Frecventa cenaclurile Clubul artelor Solteris - Mangalia condus de poeta Emilia Dabu şi Cenaclul Mihail Sadoveanu - Constanţa.

Mihaela Burlacu la Târgul de carte Gaudeamus Sursa foto Facebook MB

Ultimele poze ale Mihaelei Burlacu, realizate la 13 august Sursa foto Facebook Mihaela Burlacu

Mihaela Burlacu la Târgul de carte Gaudeamus Sursa foto Facebook MB

Dumnezeu să o ierte!

Pe aceeaşi temă:

UPDATE „A murit sub ochii noştri“. Virgil Coman, directorul Arhivelor din Constanţa, a suferit un stop cardio-respirator în timpul lansării unei cărţi

Mesaje de condoleanţe la moartea fulgerătoare a istoricului Virgil Coman

Catafalcul istoricului Virgil Coman, depus la Catedrala Arhiepiscopală. ÎPS Teodosie oficiază slujba de pomenire: „Dumnezeu să-l odihnească pe vrednicul istoric al Dobrogei!“

Istoricul Virgil Coman, cetăţean de onoare post-mortem al Constanţei. Arhiepiscopia Tomisului susţine propunerea

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite