Scapă de stres cântând la instrumente muzicale exotice. Metoda este practicată de popoare încă din antichitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sense of Music - muzică şi relaxare prin percuţie Sursa foto Raluca Buzoianu
Sense of Music - muzică şi relaxare prin percuţie Sursa foto Raluca Buzoianu

O comunitate aparte se crează la Constanţa, adunată în jurul muzicii de relaxare ce se naşte din sunetul instrumentelor exotice. Sunt de profesii diferite, de vârste diferite, dar au în comun dorinţa de a învăţa, alături de alţi oameni, cum să cânte la acele instrumente neconvenţionale de percuţie: ocean drum, thunder tube, djembe, kokiriko, maracas, clave, toba okinawa, tamburine, toba şamanică amerindiană etc.

Prima întâlnire a avut loc la finele lui martie, la Şuşoté, nou-deschisa casa cu grădină de lângă Universitatea Ovidius, unde se întâmplă ateliere de muzică, handmade, teatru şi film. Ideea micului club Sense of Music a aparţinut psihologului Irina Molnuş, de la Creative+.

„Întâi am vrut să folosim această metodă pentru propria relaxare, părinţi, copii, apoi am văzut că sunt curioşi de ea tot mai mulţi prieteni şi cunoscuţi. A fost nevoie să ne adunăm pentru că oamenii au nevoie să se întâlnească, să socializeze, să cunoască alţi oameni cu care rezonează. Iar prima întâlnire a fost vibraţia pe care o căutam cu toţii. Percuţia nu este doar o metodă de relaxare şi exprimare emoţională, ci poate fi folosită cu succes în educaţia nonformală a copiilor noştri, chiar în şcoli“, explică psih. Irina Molnuş.

De Sense of Music au auzit şi dascăli ai Constanţei, precum şi din Năvodari, care au cerut ca Irina şi prietenii săi să vină în şcolile lor, pentru a învăţa elevii să mânuiască aceste instrumente. Sesiunile de muzică vor fi făcute în Săptămâna de Şcoală Altfel.

De aceste ore de muzică vor beneficia elevii de la Colegiul Naţional de Arte Regina Maria, Liceul Teoretic Decebal, Şcoala nr. 29 Mihai Viteazul şi Şcoala Tudor Arghezi Năvodari. „Le va creşte sentimentul de apartenenţă la grup, se vor implica în acţiunile echipei, vor învăţa să se armonizeze cu ei înşişi şi apoi cu ceilalţi din jur, iar aceasta va avea rezultate neaşteptate în îmbunătăţirea comportamentului. Îşi vor descoperi pasiuni, poate chiar abilităţi de care nu ştiau, noua trăire pozitivă reflectându-se apoi în atitudinea de zi cu zi, de acasă, la şcoală, în societate“, arată psihologul Irina Molnuş (foto jos).

Sense for Music - muzică relaxare prin percuţie cu Irina Molnuş Sursa foto Raluca Buzoianu

Următoarea întâlnire Sense of Music are loc într-un spaţiu mai mare, datorită prietenilor tot mai mulţi chemaţi de sunetul şi simţul muzicii. Instrumentele exotice vor răsuna sâmbătă, 9 aprilie, la Colegiul Naţional de Arte Regina Maria (sala Miron Bibu). Participanţii nu plătesc nimic, dar pot face donaţii libere, dacă doresc să susţină proiectul. „Cu banii cumpărăm mai multe instrumente, pentru a ajunge la un necesar pentru o clasă de copii - 30 bucăţi. În prezent avem 19, din donaţia precedentă am mai luat 2 şi am mai primit donaţie o pereche de clave de la o fabrica de mobilă“, enumeră Irina.

Următoarea vineri, 15 aprilie, va veni la Constanţa Jean-Baptise Odobeştianu, românul-francez cunoscut ca Manitou, care practică muzicoterapia prin percuţie folosind instrumentele popoarelor antice. El este cel de la care Irina Molnuş şi prietenii săi au învăţat să cânte a relaxare. „Să nu uitaţi niciodată să cântaţi, să dansaţi, să povestiţi şi să vă aflaţi liniştea. Dacă ceva din toate astea nu e făcut, înseamnă că este ceva în neregulă cu voi. Ascultaţi-vă şi vedeţi ce lipseşte! Jucaţi-vă!“, sună pe scurt învăţătura lui Jean-Baptiste, fondatorul asociaţiei Humans Profiles.

Sense for Music - muzică relaxare prin percuţie Sursa foto Raluca Buzoianu

Muzeul de Artă din Constanţa va găzdui concertul în premieră de muzică folk cântată de Mariana Butnaru şi percuţie - două ore în care fiecare susţine un moment solo, iar finalul va fi interactiv cu publicul. „Ritmul tobelor şi incantaţiile eliberează mintea de constrângerile zilnice. Te transportă înapoi în timp, acum 3.000 de ani, când nu exista tehnologie, iar relaţiile dintre oameni erau mult mai simple şi naturale“, explică muzicoterapeutul Jean-Baptiste.

Radu Vasile, informaticianul nevăzător din Constanţa desemnat cel mai bun antreprenor IT la Gala premiilor persoanelor cu dizabilităţi 2014, este încântat de muzica pe care o face acum prin instrumentele de percuţie.

„Ne adunăm, povestim şi cei care doresc bat în tobe, dau din maracas, flutură din tamburine ăi se distrează cu ce instrumente mai avem noi acolo. Eu voi fi acolo şi promit, pentru cine vrea, să îi arăt ritm de hip hop, regaeton sau rock pe bongo, e inedit, credeţi-mă. Imaginaţi-va numai ce bine va fi, veţi fi între prieteni, noi si vechi, eliminând tot surplusul de energie, mai ales negativă, prin cântatul la instrumente de percuţie“, spune Radu.

Sense for Music - muzică relaxare prin percuţie Sursa foto Raluca Buzoianu

Pe aceeaşi temă:

Cum îţi găseşti liniştea bătând la tobe. Un terapeut vindecă boli ale trupului şi ale sufletului cu ajutorul muzicii: a tratat inclusiv dependenţi de heroină

Radu, informaticianul orb care dă o rază de speranţă oamenilor cu dizabilităţi

Cadouri făcute cu mâna ta. Ateliere de creaţie pentru daruri aparte de Sărbători

De ce se cred dobrogenii mai cu moţ decât restul românilor: au un vechi secret care le sporeşte mândria. „Se adaptează imediat unui nou scop, dacă li se iveşte“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite