Podul de la Cernavodă, aruncat în aer. Soluţia extremă propusă în Primul Război Mondial, după căderea Dobrogei
0Distrugerea Podului de la Cernavodă a fost o măsură tactică extremă, care s-a aflat pe masa strategilor din Primul Război Mondial. Ipoteza a fost luată în calcul când avansarea inamicilor spre cucerirea Bucureştiului era inevitabilă, iar Dobrogea cădea sub ocupaţia Puterilor Centrale.
În octombrie 1916, dinastia monarhică din România primea o dublă lovitură.
Una era o problemă naţională, de teritoriu, căci după bătălia de la Turtucaia (1-6 septembrie 1916) , Dobrogea era aproape pierdută în mâinile Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia) care voiau dezintegrarea ţării.
Alta era de ordin personal, căci mezinul dintre cei 6 copii ai cuplului regal Ferdinand şi Maria era grav bolnav. Principele Mircea avea doar 4 ani neîmpliniţi şi se îmbolnăvise de febră tifoidă, victimă a epidemiei ce lovise populaţia României.
Catastrofa era trăită astfel pe ambele planuri, iar starea în continuă degradare a micului prinţ se împleteşte cu înrăutăţirea situaţiei Dobrogei.
Ambele erau de preţ şi ambele erau vulnerabile: dacă Mircea era ultimul născut al familiei regale, Dobrogea era ultima regiune venită în familia României, la 1878.
Însemnările sfâşietoare ale „mamei naţiunii“
Regina Maria scria în jurnalul său, la 10 octombrie 1916: „Binecuvântată fii, nefericire, când vii singură!“, dar niciodată nu vine singură, vine în compania numeroasă ca să ne încerce şi să vadă cât putem îndura. Mircea are febră tifoidă - de asta mă temeam şi aşa este - e foarte, foarte bolnav, iar Dobrogea e aproape pierdută, Constanţa a fost luată, oamenii noştru au aruncat în aer cu mâinile lor podul mare - podul atât de drag unchiului, care-i încălzea inima, podul în faţa căruia rămânea în extaz mătuşa când călătoream pe Dunăre. Nu ştiu cât de mari au fost pierderile, dar situaţia este gravă şi din nou se vorbeşte de evacuare“.
Informaţia ajunsese, însă, catastrofic la urechile reginei care veghea îndurerată la căpătâiul fiului ei. Podul de la Cernavodă (foto dreapta, sursa iwm.org) nu fusese încă distrus decât în planurile de război ale strategilor.
Două zile mai târziu, la 12 octombrie 1916, Regina primeşte informaţii corecte: „Constanţa e pierdută - dar podul n-a fost încă aruncat în aer. Berthelot (n.red. - generalul francez Henri Mathias Berthelot, care conducea armata Franţei aliată României) spune că putem şi că trebuie să rezistăm“.
Podul de la Cernavodă rezistă
La aceeaşi dată de 12 octombrie 1916, Vasile Cancicov (1873-1931) - avocat, ziarist şi politician, fratele mai mare al ministrului Mircea Cancicov - deplângea căderea Dobrogei.
Deşi demnitarii părăsesc Bucureştiul ocupat de Puterile Centrale şi să se refugieze la Iaşi, Vasile Cancicov alege să rămână în Capitală, ceea ce i-a adus 20 luni de temniţă.
„Pierderea Constanţei a atras imediat pierderea Medgidiei şi a Cernavodei. Şi milităreşte, şi economiceşte, şi politiceşte, pierderea e incomensurabilă. Până în acest moment nu se cunoaşte soarta podului de la Cernavodă“, scria Cancicov în jurnalul său de război.
Soluţia: distrugerea podului
„Optimismul avea să revină pentru moment când la conducerea trupelor din Dobrogea fusese desemnat generalul Alexandru Averescu, de departe militarul cu cea mai bună imagine în Primul Război Mondial. El, avându-l şef de Stat Major pe generalul Constantin Cristescu, care era recunoscut ca o mână forte, reuşise să pună ordine în armată după dezastrul de la Turtucaia, refăcuse unităţile şi stabilise legături puternice cu corpul rusesc din Dobrogea de nord, însă, surprinzător, a fost trimis din nou pe frontul de nord. Toate realizările sale erau cu atât mai remarcabile pentru contemporani cu cât trupele române erau comandate în Dobrogea de „generali mediocri, ca faimosul Socec“, după cum îl caracteriza politicianul Constantin Argetoianu (premier al României în toamna lui 1939) pe Alexandru Socec, un general român de pe frontul din Dobrogea“, explică istoricul Daniel Citirigă de la Universitatea Ovidius din Constanţa.
Constantin Argetoianu relatează că „mediocrul Socec“ i-a înaintat generalului Alexandru Averescu un raport prin care cerea voie să arunce în aer podul de peste Dunăre, de la Cernavodă. Înfuriat, comandantul Armatei Române a pus o rezoluţie ironică pe raport: „Sunt de părere să sară generalul, dar podul nu“.
Totuşi, o distrugere a podului dunărean avea să fie. Soluţia extremă care a stârnit reacţii de la uluire la indignare avea să fie acceptată în parte.
Podul de peste Borcea, distrus
La 13 octombrie 1916, podul care traversa Braţul Borcea al Dunării este aruncat în aer de Armata Română, întrerupând astfel circulaţia pe cale rutieră. Părea unica soluţie pentru oprirea înaintării trupelor inamice care se îndreptau spre Bucureşti, fără rezistenţă de succes din partea românilor şi a aliaţilor săi. „Podul, mândria noastră“, jeluia România intelectuală aclamata realizare inginerească a lui Anghel Saligny, care crease la 1895 cel mai lung pod din Europa.
Podul de peste Borcea, distrus în Primul Război Mondial Sursa iwm.org
„Clasele bogate, de frica bulgarilor, de dragul vieţii şi averii lor, fug în Occident. (...) Ruşii nu se mişcă nici la nord, nici în Dobrogea. Constanţa evacuată, podul pe Borcea distrus, podul, mândria noastră“, aşternea pe hârtie Sabina Cantacuzino, sora cea mare a premierului Ionel Brătianu.
În istoria Cernavodei, momentul critic din octombrie 1916 este reţinut ca atare în anale: „Octombrie 1916. În timpul Primului Război Mondial, în timpul ocupării Dobrogei de către trupele germano-turco-bulgare, la Cernavodă are loc o înverşunată rezistenţă. Apărarea făcută oraşului de către trupele române ale diviziei a II-a şi monitoarele de pe Dunăre este unul dintre momentele eroice ale războiului nostru de reîntregire naţională. Chiar şi după brava rezistenţă armata română este obligată să se retragă spre Hârşova iar oraşul este ocupat de trupele inamice. Acestea distrug podul de pe lacul Iezer şi comit mari pagube locuitorilor şi fabricilor din oraş. În noiembrie 1916, mareşalul Alexandru Averescu nota în jurnalul său de campanie: ’La Cernavodă o dezordine extraordinară. Un singur medic, maiorul în rezervă Costinescu, aflat şi el acolo întâmplător. Răniţii curg şi evacuarea se face cu greu’”.
Oameni şi poduri
În timp ce-şi făceau griji pentru soarta Dobrogei, agonia vlăstarului regal sfâşia familia monarhică. Doctorii care vin să-l îngrijească nu găsesc remedii la boala care făcea ravagii în epocă. Printre cei chemaţi să-l trateze era medicul Vasile Voiculescu (1884-1963), apreciatul scriitor autor al romanului postbelic „Zahei orbul“. Voiculescu servea patria ca medic militar şi fusese mobilizat la Buftea, unde se afla familia regală. Suverana îl caracterizează drept „un doctor mărunţel, foarte devotat“. Dar boala avea să-i pună capăt vieţii micului prinţ la 20 octombrie 1916, la Buftea.
„Regina Maria a fost foarte afectată de pierderea ultimului său copil. În memoria lui, a fondat împreună cu Lia Brătianu Societatea Principele Mircea, care a fiinţat în toată ţara, cu sprijinul Crucii Roşii americane, 350 de clinici pentru nou-născuţi şi centre pentru ajutorarea mamelor şi copiilor aflaţi în dificultate. Regina Maria se arăta, astfel, preocupată şi de una dintre cele mai grave probleme ale României interbelice: mortalitatea infantilă“, consemnează Familia Regală a României.
După încoronarea de la 15 octombrie 1922, Regina Maria nota în însemnările sale: „Toată ziua n-am încetat să mă gândesc la Mircea al meu, care ar fi trebuit să fie aici, cel mai tânăr din mândra mea familie. M-am gândit la el, cel care dormea somnul de veci atât de liniştit în vechiul Cotroceni, la toate zilele pe care nu a avut parte să le trăiască, nici bune şi nici rele. Acum ar fi fost un băiat destul de mare. Poate că mi-ar fi ţinut trena... Micul meu Mircea, unde eşti? Micuţă viaţă, mugur care n-a fost să înflorească“.
Dacă oamenii, fie ei şi regi, sunt trecători, Podul de la Cernavodă care unea Dobrogea de restul României, ridicat de vizionarul Anghel Saligny, avea să reziste secolelor şi războaielor. Podul de peste Borcea a fost reconstruit abia în 1921.
Podul de la Cernavodă, în Primul Război Mondial Sursa iwm.org
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
