Nicolae Constantin Tănase, regizorul filmului „Lumea e a mea“: „Arătăm fete rele, care fac cele mai proaste alegeri“. Pelicula a fost premiată internaţional
0
O producţie independentă deja premiată la festivaluri internaţionale, o echipă extrem de tânără, actriţe aflate încă pe băncile şcolii, drame ale adolescenţei redate dur pe ecran – acestea sunt câteva dintre ingredientele peliculei „Lumea e a mea“, a regizorului Nicolae Constatin Tănase (29 de ani).
În toamna lui 2015, cinematograful românesc prezintă prima creaţie independentă despre viaţa liceenilor din ziua de astăzi. De vineri, 23 octombrie, pe marile ecrane din cinematografele din ţară va rula filmul „Lumea e a mea“, lung-metrajul de debut al unui regizor de numai 29 ani, Nicolae Constantin Tănase. Pentru profesionalismul peliculei girează Tudor Giurgiu, cel care a produs filmul, după ce scenariul a fost respins de greii de la Centrul Naţional al Cinematografiei.
„Weekend Adevărul“: „Lumea e a mea“ este un film despre tineri, turnat la Constanţa. Pentru localnici, oraşul este uşor de recunoscut încă din trailer, chiar dacă nu vezi marea sau Cazinoul în secvenţe. Dar pelicula voastră nu este un film de vacanţă. De ce aţi ales Constanţa?
Nicolae Constantin Tănase: Constanţa s-a nimerit să fie locul potrivit pentru filmul nostru, care este o poveste despre maturizare. Apa este un element care revine mereu în scenariu reflectând starea personajului principal. Povestea este generală, spaţiul nu este numit, dar dacă tot am gândit această asociere a emoţiilor cu apa, am decis ca acţiunea să se întâmple la Constanţa. Adevărul este că m-a frapat un edificiu din zona industrială a Constanţei, turnul uriaş de la CET. Mi s-a părut o emblemă ciudată, care se vede din orice punct al oraşului. De aceea, am căutat ca personajul principal Larisa să locuiască într-un bloc situat aproape de turn. Aici s-a întâmplat ceva interesant. Apartamentul trebuia să fie la etajul I, pentru că Larisa sare la un moment dat de la balcon, după o ceartă cu părinţii. Pe când amenajam noi o construcţie improvizată la parter, pentru ca fugara - chiar aşa o cheamă în film pe eroină, Larisa Fugaru - să poată ateriza în siguranţă pe sol, vecinii de la parter s-au alarmat. Nu ştiau ce se întâmplă, ce construim noi acolo. Când le-am spus că turnăm un film despre adolescenţi, ne-am împrietenit pe loc. Vecina de la parter era profesoară la un liceu din Constanţa, astfel încât am întrebat-o dacă nu vrea să joace un rol episodic în filmul nostru. Doamna a acceptat şi astfel a devenit profesoara de engleză a Larisei. A avut câteva replici şi s-a descurcat atât de bine, încât ne-am felicitat pentru alegere. Aşa s-au aranjat lucrurile. Dacă nu alegeam acel loc, nu o cunoşteam pe profesoară.
Un altfel de „Liceenii“
- Este un „Liceenii“ al zilelor noastre?
Sunt două lumi la poli opuşi. Sunt zeci de ani scurşi între cele două filme. Practic, orice ai compara din societatea de azi versus anii `85-`86, ar fi altfel. Nu neapărat mai rău sau mai bun, dar dacă în „Liceenii“ se punea mare preţ pe fete bune, spirit de colegialitate şi mers la olimpiada de matematică, în „Lumea e a mea“ e fix invers: avem fete rele, care fac cele mai proaste alegeri, iar când vine vorba de mers, lumea vrea să ajungă la un party. În „Liceenii“, un trandafir ascuns în bancă era semn sigur că te iubeşte, în „Lumea e a mea“ tocmai asta e problema, că el nu te iubeşte, vrea doar să te „ascundă“ în pat.
În „Liceenii“ era totul o feerie, o atmosferă idilică, parcă plutea iubirea în aer (la fel şi muzica!), pe când în „Lumea e a mea“ lucrurile sunt mult mai apăsătoare, ancorate în realitate, iar drama nu e deloc romanţată. Bine, acum e de pus la socoteală şi contextul în care s-au făcut cele două filme, care e total diferit. Nu ştiu câte presiuni exterioare au existat pentru regizorul şi scenaristul de la „Liceenii“ să prezinte un mediu şcolar idealizat, dar privind filmul acum, lucrurile se îndreaptă în direcţia asta. Şi din punct de vedere al şcolii, şi al modului de raportare la ea, sunt o mie de diferenţe - de la felul în care profesorii vorbeau cu elevii pe vremuri, la respectul ce le era acordat...
În „Lumea e a mea“ vorbim fix de inversul acestor lucruri - descriem o societate pervertită, în care banii şi influenţa contează şi în care un elev care e „mai sus“ decât altul ajunge să dicteze mersul lucrurilor în locul profesorului. Sunt situaţii cu care se confruntă societatea de azi, le vedem la televizor, pe internet, noi am încercat doar să le punem într-o poveste. Dar dacă ar fi să aleg şi o asemănare între cele doua filme ea ar fi că, indiferent de felul în care aleg să trateze asta, ambele produse vorbesc despre dragoste în vremea adolescenţei. Şi cred că ambele filme au fost lansate într-o perioadă în care genul ăsta de cinema lipsea complet de pe piaţă. Mi-ar plăcea ca măcar un sfert din popularitatea de care s-a bucurat „Liceenii“ la vremea lui, să o câştige şi filmul nostru când se va lansa pe ecrane.
- Cum s-a construit scenariul?
Am vrut un film care să vorbească despre adolescenţii de azi fără să îi judece, în care tinerii să se recunoască. Filmul nu îşi propune să fie moralizator. Scenariul, la care sunt coautor, a pornit ca o lucrare de licenţă a Ralucăi Mănescu, cu care am lucrat la toate scurt-metrajele de până acum. Am vrut să arătăm revolta inutilă a unei generaţii pentru care notorietatea se măsoară în vizualizări pe Youtube şi like-uri pe Facebook. Am dorit să pătrundem în intimitatea acestor fete, să le descoperim dorinţele şi visele, să le înţelegem deciziile. Larisa vrea să câştige recunoaşterea celor din jur, să fie populară, iubită, să aibă bani, „valoare“, influenţă. Dar fiind îndrăgostită, îşi pierde echilibrul, apoi şi respectul de sine - în loc să le găsească. Am spus despre filmul nostru că este colorat şi amar, viu şi strident.
Salvatorul Tudor Giurgiu
- Deci este un test de maturitate pe care fata îl pică. Un bacalaureat al vieţii, prin care am trecut fiecare...
Am fost surprins să văd că după vizionare au venit la mine femei de 45-50 ani să-mi spună că în film şi-au regăsit fiica, care s-a confruntat cu aceleaşi probleme ca Larisa. Iar spectatorii tineri
ne-au spus ceva ce ne-a bucurat foarte mult: «În sfârşit, un film pentru noi!». Ideea care se desprinde, după ce vedem drama Larisei - care este o adolescentă ca oricare alta, a generaţiei anilor 2000 - este că trebuie să avem mai multă înţelegere pentru oamenii din jurul nostru, fără să-i judecăm, pentru că nu ştii niciodată ce-i cu ei. Larisa poate fi fata de lângă noi, pe lângă care treci în fiecare zi şi pentru că nu-i cunoşti povestea nu poţi să-i înţelegi trăirile.
- Cum l-aţi convins pe Tudor Giurgiu să creadă în proiectul vostru independent?
Pe Tudor l-am cunoscut când îşi prezenta debutul, „Legături bolnăvicioase“, la Karlovy Vary, în secţiunea East of West. Atunci eram un licean cinefil care frecventa festivalul acela, şi nu-mi trecea încă prin cap să mă apuc să fac filme... poate doar să le comentez de pe margine. Apoi, după ce am intrat la Academia de Arte din Praga (FAMU) şi am început să înţeleg cum funcţionează „industria“ de film din România, am observat că TIFF-ul este cel mai activ si important festival din ţară, şi desigur că am încercat să-mi înscriu filmul de anul I şi II... fără succes. Abia cu „Zombie Infectors 3“ am ajuns în selecţia oficială TIFF, în secţiunea „Umbre“ - şi atunci l-am
reîntâlnit pe Tudor. Când i-am trimis scenariul acestui film eram sigur că nu o să-i placă. Dar m-a surprins, zicându-mi că dacă e făcut bine, n-are cum să nu prindă povestea şi lumea. Am aplicat la CNC, pe drumul clasic al filmelor româneşti, iar după refuzul lor nu credeam că o să mai facem filmul ăsta. Când am decis cu echipa că noi totuşi vrem să facem filmul ăsta cu orice preţ, şi aproape în orice condiţii – adică la fel de independent ca ultimele noastre scurt-metraje de succes – am mers cu o propunere concretă de producţie direct la Tudor. Şi a acceptat fără să clipească, dându-ne încredere totală.
„Ministerul Educaţiei nu este de acord ca elevele să joace în filme“
- Cum aţi ales actorii? A fost greu să primiţi aprobare să filmaţi în şcoli?
Am încercat să obţinem de la Ministerul Educaţiei aprobarea pentru anunţarea castingului în licee. După 30 zile, ministerul ne-a dat un răspuns categoric că nu este de acord ca elevele să devină actriţe. Deci nu ne-a dat voie să ne lipim anunţul în instituţii, cu toate că pereţii liceelor erau înţesaţi de invitaţii la concursuri de miss şi de modă. Am renunţat la idee şi am lipit anunţul pentru casting pe primul copac de lângă şcoală. N-am înţeles acest refuz, mai ales că în licee există trupe de teatru, iar un film poate însemna o şansă în plus pentru un copil talentat. Am venit la Constanţa şi, după o discuţie cu inspectorul şcolar general, am găsit înţelegere şi am primit aprobarea necesară să filmăm în câteva licee.
- Cum aţi ales-o pe Ana Maria Guran, interpreta Larisei? Ana Maria are o biografie interesantă, a jucat teatru din liceu, este fiica unui deputat de Prahova, acum este studentă în anul I la UNATC, în timp ce Larisa este o adolescentă oarecare dintr-o familie disfuncţională, cu o viaţă grea pe care şi-o complică până la marginea prăpastiei.
Pe Ana Maria am văzut-o pe scena unui festival de teatru pentru tineri. Avea doar 15 ani şi am zis: «Uite-o pe Larisa!». Am audiat apoi sute de tinere pentru rolul principal, dar tot Ana Maria rămânea prima opţiune. Cine este tatăl ei am aflat târziu, când ne-am întâlnit să discutăm despre cooptarea Anei în film. Au venit părinţii ei, le-am explicat ce fel de personaj este Larisa, ce va presupune rolul. Tatăl a ascultat, mama a vorbit, eu m-am străduit să-i conving pe amândoi, apoi au decis să ne acorde tot sprijinul. Pentru asta le mulţumesc, căci fără Ana Maria, Larisa nu era aşa cum o închipuiserăm.
- Toată echipa de actori este la debut, cu foarte puţine excepţii.
Distribuţia este extrem de tânără, foarte apropiată de vârsta personajelor. Cele două prietene ale Larisei sunt interpretate de Oana Rusu şi Ana Vatamanu, ambele încă eleve de liceu. Toate trei, Ana Maria, Oana şi Ana, se află la prima apariţie pe marele ecran. Rivala Larisei, Ana, este jucată de Iulia Ciochină, care a absolvit UNATC. Pentru părinţii Larisei am ales actori profesionişti: Crina Mureşan de la Teatrul Odeon şi Mircea Rusu de la Teatrul Naţional din Bucureşti. Am turnat filmul în 20 zile, a fost ca o tabără la mare în care am muncit pe rupte. Energia întregii echipe se simte, de altfel, în filmări.
- Filmul este nerecomandat minorilor sub 15 ani, deşi a fost gândit pentru a ajunge la un public-ţintă adolescentin.
M-a surprins ratingul acordat. Probabil din cauza limbajului folosit de personaje, deşi nu am vrut să şochez. Nu avem nuditate în film, doar câteva scene erotice. Pentru a ne construi stilul de vorbire din film, ne-am documentat în autobuzele din cartierul bucureştean Rahova, cu care circulă mulţi elevi. Şi atât băieţii, cât şi fetele, folosesc din abundenţă acest limbaj. Mărturisesc că îmi repugnă să duc lucrurile în direcţia în care să pun actorii să rostească nişte cuvinte forţate. Când am văzut că actriţelor nu le iese 100% această vorbire, am domolit mult limbajul, lăsând doar termeni care să reflecte un dialog ca în realitate.
- Ce aţi vrea să transmiteţi publicului, dincolo de mesajul filmului?
Să nu se teamă de el doar pentru că este film românesc. Rog spectatorii să îşi depăşească prejudecăţile, pentru că este un film cu drame prea adânci. Şi vor avea ce vedea. Bugetul nostru a fost de numai 160.000 dolari, dar aşa cum a spus Hollywood Reporter, „arată de milioane“.
„Lumea e a mea“, premiat la Karlovy Vary
Filmul independent „Lumea e a mea“ a avut premiera mondială la TIFF 2015, unde a câştigat Premiul de debut în Zilele Filmului Românesc. Filmul a primit Menţiunea specială a juriului în competiţia East of the West a Festivalului de la Karlovy Vary şi Trofeul Anonimul International Independent Film Festival. „Lumea e a mea“/ „The World is Mine“ este o coproducţie Libra Film şi deFilm, realizată cu sprijinul UNATC - Atelier de Film, Digital Cube, Videolink, MDV Studio, Raza Studio, Cityplex, DSG, Villa Kult.
Din distribuţie fac parte actorii Ana Maria Guran, Oana Rusu, Ana Vatamanu, Iulia Ciochină, Florin Hriţcu, Dan Rădulescu. Cu excepţia Iuliei Ciochină, nominalizată la Premiile Gopo pentru rolul din Drumul Taberei (omnibusul Love Bus), celelalte tinere actriţe sunt non-profesioniste şi se află la prima apariţie pe marele ecran.
Echipa este completată de producătorii Tudor Giurgiu şi Radu Stancu, producătorii executivi Bogdan Crăciun şi Gabi Suciu, scenarista Raluca Mănescu, directorul de imagine Daniel Kosuth, monteur-ul Ion Petru Tănase, scenografa Adeline Andreea Bădescu, sound designer-ul Tudor Petre, iar muzica este realizată de Vlaicu Golcea.
În România, filmul va fi distribuit de Transilvania Film, începând din 23 octombrie.
CV
Regizorul, premiat pentru scurtmetrajul „Blu“
- Numele: Nicolae Constantin Tănase
- Data şi locul naşterii: 7 decembrie 1985, Bucureşti
- Studiile şi cariera:
- gimnaziul şi liceul absolvite la Şcoala Germană din Praga
- 2005-2006 Academia de Arte din Praga (FAMU)
- 2006-2009 UNATC, Secţia Regie de film
- Este cunoscut publicului din România pentru scurtmetrajul „Blu“, cu care a câştigat premii importante la Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2012, la Best International Short Film din Portugalia şi Premiul Tânără Speranţă la Festivalul Gopo.
- Părinţii săi sunt regizorul Dinu Tănase şi criticul Oana Serafim
- Locuieşte în Bucureşti
Vă mai recomandăm
Români la Cannes: „Şi băieţii câteodată“, comedia produsă de UNATC
Hollywoodul a venit la Constanţa. Actorul Willem Dafoe, la filmări în centrul vechi
Bye-bye, Hollywood! Echipa filmului What Happened to Monday a părăsit Constanţa. „A fost grozav!“
Se încarcă comentariile...
