Martor la „Operaţiunea 60.000“, din Marea Neagră, în primăvara 1944: „În apă, cadavrele mişcau braţele. Groaznic spectacol!“ VIDEO
0
Romeo Hagiac, aspirant de marină şi ajutorul ofiţerului cu navigaţia pe distrugătorul „Regina Maria“, a povestit într-un interviu cum a trăit el „Operaţiunea 60.000“.
„Operaţiunea 60.000“ a fost cea mai mare operaţiune navală din Marea Neagră în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, care s-a desfăşurat în perioada 11 aprilie - 13 mai 1944.
În primăvara anului 1944, în condiţiile închiderii părţii de nord a Peninsulei Crimeea, se punea problema evacuării trupelor germano-române care se apărau cu spatele la mare, pentru evitarea unui dezastru de tip Stalingrad. Pentru transportul trupelor pe mare şi apărarea convoaielor au acţionat în comun nave militare şi comerciale româneşti şi nave militare şi de transport ale comandamentului german.
Acţiunea de evacuare pe mare a revenit Forţelor Navale Maritime ce erau comandate de contraamiralul Horia Macellariu. Comandamentul român a dat numele de cod „Operaţiunea 60.000“, deoarece numărul soldaţilor români aflaţi în peninsulă era de aproximativ 62.000-65.000 de oameni în aprilie 1944.
Această operaţiune a fost executată în două faze: prima între 12 aprilie şi 5 mai şi a doua, cea mai dramatică, între 6 şi şi 13 mai 1944, ca urmare a reacţiei puternice a forţelor sovietice. Acest atac concertat s-a soldat cu pierderi importante de oameni şi nave.
Într-un interviu dat pentru Radio România, Romeo Hagiac, aspirant de marină şi ajutorul ofiţerului cu navigaţia pe distrugătorul Regina Maria, a povestit despre dramatismul acelor zile din anul 1944. „Toată marea era plină de militari morţi într-un naufragiu. În siajul făcut de nava noastră, aceste cadavre se mişcau în apă, mişcau braţele, capetele. Erau îmbrăcaţi în uniforma română, germană, unii cu grade... Toţi erau albi la faţă. Groaznic spectacol! Am aflat mai târziu că erau naufragiaţii de pe vaporul Teja scufundat cu o zi înainte de aviaţia sovietică. Teja şi Totila au fost două vapoare care plecaseră din Constanţa cu două zile înainte ca să evacueze trupe de la Sevastopol. Totila a fost scufundată chiar la Sevastopol, iar Teja a reuşit să iasă din port, dar a fost bombardată şi torpilată în larg. Nu a scăpat aproape nimeni."
Ambele nave - Teja şi Totila - transportau împreună aproximativ 10.000 de soldaţi la bord, din care 4.000 erau români. Două mii dintre aceştia erau dobrogeni, care făceau parte din rămăşiţele Regimentului 33 Infanterie Tulcea, condus de lt. col. Ardeleanu, unitate care se distinsese în luptele de pe frontul de est şi pentru apărarea peninsulei Crimeea în timpul retragerii general. În total, din 10.000 de soldaţi, aflaţi la bordul celor două nave, au existat doar 400 de supravieţuitori.
Statistic, pe durata întregii operaţiuni au fost organizate 90 de grupuri şi convoaie escortate, care au adus în ţară 122.853 persoane şi 22.548 tone armament, muniţie, materiale si altele. Pierderile de vieţi omeneşti în timpul transportului pe mare au fost de aproximativ 9-10% din personalul planificat a fi evacuat - însemnând peste 10.000 de morţi, dintre care 4.000 români. Flota română a pierdut 26% dintre nave, alte 46% avariate fiind aduse în Portul Constanţa şi reparate.
Din erou a ajuns pe lista criminalilor de război
Horia Macellariu este cel care a condus cu succes în Marea Neagră Forţa Maritimă în operaţiuni de minare, de siguranţa convoaielor, de aprovizionare şi evacuare din Crimeea, cunoscută sub denumirea de „Operaţiunea 60.000“.
Împreună cu generalul Constantin Ionaşcu a avut o contribuţie majoră la plecarea navelor germane după 23 August 1944. După sosirea sovieticilor în ţară, a fost numit comandant al Dobrogei, iar apoi încadrat la Subsecretariatul de Stat al Marinei, comandant al Şcolilor Marinei.
După trecerea în rezervă, la 23 aprilie 1945, amiralul începe să fie vânat de Comisia Aliată de Control din România, fiind trecut pe lista criminalilor de război. I s-au făcut două denunţuri pe baza cărora a fost trimis în ancheta Tribunalului Poporului, care însă nu îi găseşte nicio culpă. O nouă acuzaţie spunea că a făcut parte din Mişcarea Naţională de Rezistenţă Anticomunistă creată de generalul Aurel Aldea. Într-o declaraţie dată în 1948, recunoaşte că a contactat ofiţeri de Marină cu scopul de a „întreţine trează flacăra naţională şi credinţa“. Tot el s-a implicat în organizarea manifestaţiei de la 8 noiembrie 1945 pro-monarhie, desfăşurată de ziua numelui regelui Mihai şi i s-a încredinţat conducerea Mişcării de Rezistenţă din Bucureşti.
Comuniştii i-au percheziţionat locuinţa din Bucureşti pe 27 mai 1946 şi, după ce a aflat că membri ai organizaţiei „Sumanele Negre“ au fost arestaţi, se ascunde la familiile foştilor subalterni din Bucureşti. La 18 noiembrie 1946 a fost condamnat de Curtea Militară de Casaţie şi Justiţie la muncă silnică pe viaţă „pentru complotare întru distrugerea unităţii statului“, la 25 de ani de muncă silnică „pentru complicităţi la păstrarea de armament, muniţiuni şi exploziv“, la 10 ani de „detenţiune riguroasă“, cinci ani de degradare civică şi 50.000 de lei cheltuieli de judecată pentru răzvrătire. Amiralul Horia Macellariu a fost dat în urmărire generală.
În tot acest timp, amiralul a rămas fidel regelui şi pregătea ţara în situaţia unor schimbări internaţionale, întocmind şi lista unui guvern care ar fi preluat conducerea ţării. Umblând pribeag prin Bucureşti, a fost ridicat de pe stradă, în februarie 1948. „Vreo 20 de oameni din mulţimea trecătorilor s-au năpustit asupra mea cu pistoale şi m-au înconjurat. Era ziua în amiaza mare“, a povestit el ulterior.
Ancheta a durat şapte luni. „Dosarul rezultat este format din declaraţii scrise de mine, dar dictate de anchetatori cuvânt cu cuvânt, sub presiune. Eu nu mai eram eu, conţinutul declaraţiilor nu-mi aparţinea, aşa mi-a venit în cap să arat acest lucru pentru viitorime: am semnat acele documente cu numele meu scris cu litera «M» mare, când adevărata mea iscălitură, cunoscută de toţi şi scrisă pe tot ce semnasem de-a lungul vieţii, era cu litera «m» mică“. A fost eliberat în anul 1964, în urma graţierii tuturor deţinuţilor politic.
Despre dramele trăite în detenţie, amiralul Horia Macellariu avea să povestească istoricului doctor Mariana Păvăloiu, care i-a fost aproape. În anul 1980, atunci când l-a întâlnit pentru prima dată, Mariana Păvăloiu era muzeograf. „În vara anului 1980, Muzeul Marinei Române din Constanţa se afla în proces de modernizare. La un moment dat, s-a zvonit că va veni amiralul Horia Macellariu însoţit de veterani militari. Cei care erau în muzeu şi-au găsit de lucru cu gândul de a-l evita. Eu auzisem de el în Arhivele Militare de la Bucureşti. Toţi de acolo vorbeau cu mare pasiune de amiral. Când a venit la Constanţa, eu aşteptam trup şi suflet să-l cunosc“, povesteşte ea.
Amiralul era însoţit de comandorul Mihai Chiriţă, care făcea partea din promoţia Şcolii Militare 1937. „Am stat de vorbă cu dânsul şi mi-a arătat din curtea muzeului perspectiva portului şi unde erau dispuse navele la momentul 23 August 1944, dar şi la 30 august, când au venit trupele sovietice în ţară. A fost un moment absolut special. Acest moment a declanşat o amiciţie, pentru că nu pot să-i spun prietenie, e prea mult pentru personalitatea amiralului“, spune istoricul Mariana Păvăloiu.
Amiralul locuia pe Bulevardul 1864, la nr 56. Era o stradă pietruită, la capătul Militarilor. „După ce a stat atâţia ani de închisoare, el nu mai avea locuinţă, nimic. Fiica sa, Thais Alexandra şi soţul său l-au primit în casa pe care o construiseră cu mâinile lor, la capătul Bucureştiului. Mergeam vara printr-un praf cumplit şi iarna prin gheţuş şi mizerie“.
În vara anului 1989, Horia Macellariu a fost înmormântat cu funeralii demne de un amiral la Cozia, în cripta familiei. În memoria sa, o navă intrată în serviciul Marinei Militare în anul 1996 a primit numele corveta „C.a. Horia Macellariu“.
Se încarcă comentariile...
