FOTO Elada de la Marea Neagră. Imagini de la 1900 din vechea cetate grecească
0
Grecii îşi demonstrează oricând, cu mândrie, calitatea de întemeietori ai cetăţilor dobrogene de pe ţărmul Mării Negre, aşezări care astăzi sunt oraşe mari sau doar vestigii ale antichităţii.
Prima aşezare de pe teritoriul ţării noastre a fost Histria (Istros), o cetate înfloritoare destinată comerţului maritime care avea chiar şi monedă proprie recunoscută în tot bazinul Mării Negre. Histria era casa coloniştilor din Milet care au găsit între Dunăre şi Marea Neagră locuri propice dezvoltării. Tot ei au pus temelia Tomisului, Constanţa de azi. Callatisul, actuala Mangalie, a fost fondată de greci veniţi din Heracleea Pontica. Iar în 1926, arheologii români au descoperit încă o cetate greceaca pe ţărmul fostului golf Razelm, lângă Jurilovca, numită Orgame, atestată încă din secolul 7 d.Hr.
„Încă din antichitate, cetăţile pontice, ca porturi active şi prospere, au fost populate de toate etniile Pontului, cât şi de etnii ale întregului bazin mediteranean, însă grecii şi geţii erau cei mai numeroşi. Poetul Ovidiu este cel dintâi care aminteşte de cele două neamuri în poemele sale: <Vrei tu să afli, poate, şi cine-s tomitanii/ şi ce fel de năravuri se văd în jurul meu / Cu geţii în amestec sunt grecii de pe aice / Dar geţii cei sălbatici îi copleşesc pe greci>“, arată grecii din comunitatea elenă Elpis din Constanţa.
Valurile de migratori şi diferitele stăpâniri nu i-au mai clintit pe greci de aici. Primii martiri creştini, care au plătit cu viaţa credinţa nestrămutată în Hristos, au fost în Dobrogea - care purta pe atunci numele de Sciţia Minor şi avea capitala la Tomis. Inscripţiile greceşti descoperite denotă originea mucenicilor: numele lui Kiril, Kindeas, Tasios şi Euprasis este imortalizat pe un bloc de calcar, iar cripta cu osemintele lui Zotikos, Attalos, Kamasis şi Filippos se află în vechea bazilică de la Niculiţel. De-a lungul timpului, toţi cronicarii menţionează prezenţa locuitorilor greci pe aceste meleaguri. Comunitatea elenă predomină viaţa urbei datorită spiritului întreprinzător care îi face buni negustori. Primul primar al Constanţei în administraţia românească de după Războiul de Independenţă din 1877-1878 a fost grecul Anton Alexandridis, cu mandate în perioadele 1878-1880 şi 1882-1883.
Ziua Marinei în Portul Tomis Sursa foto elpis.ro
La recensămantul făcut la 10 aprilie 1928 în Constanţa locuiau 47.989 români, 6.170 greci, 3.615 turci şi tătari, 3.660 armeni, 2.067 evrei, 975 germani, 120 cehi,, 123 polonezi, 795 unguri, 171 austrieci, 455 italieni, 15 americani, 16 spanioli,2.037 bulgări, 219 iugoslavi, 1.033 albanezi, 25 englezi, 709 ruşi, 210 alţii, în total - 70.492 suflete (Petite guide de la Constantza, Dean Georgersco).
Comunitatea greacă deţinea un important patrimoniu format din şcoală, spital, teatru (Elpis), biserică (Metamorfosis, prima biserică ortodoxă din Constanţa), clădiri, terenuri. Astăzi, la Constanţa mai există 2.500 greci, urmaşi ai modernilor strămoşi. Teatrul Elpis le-a fost retrocedat şi îşi păstrează destinaţie, găzduind spectacolele pentru copii. Teatrul Tranulis (fostul Fantasio), însă, nu, acesta fiind sediul Teatrului de Stat al Constanţei. De câţiva ani, clădirile de patrimoniu ale Constanţa, majoritatea aparţinând unor membri de vază ai oraşului de altădată, poartă plăcuţe care atestă valoarea şi provenienţa lor.
Cum serbează grecii Paştele
Ortodocşi prin excelenţă, grecii spun că obiceiurile de Paşti sunt ecoul tradiţiilor vechi eline, pe care religia creştină le-a însuşit. În anul 325 după Hristos, primul Sinod Ecumenic de la Niceea (astăzi Iznik din Turcia) a stabilit Pascalia, modul în care să fie sărbătorit Paştele Creştin, Învierea Domnului, în prima duminică după luna plină a echinocţiului de primăvară. „Înainte de 1930 nu se spunea Paşti, ci Strălucita, iar evenimentele se stabileau înainte şi după această sărbătoare. În duminică de Lăsata Secului, nurorile duc portocale la soacre şi-şi cer iertare. La fel fac şi pentru naşele lor“, arată grecii din comunitatea elenă Elpis din Constanţa.
În insulele greceşti se confecţionează o păpuşă Kira-Saracosti, cu şapte picioare - atâtea câte săptămâni sînt până la Paşte, fără gură - ca să nu mănînce (datorită postului) şi să nu-i vorbească pe ceilalţi, fără nas - ca să nu miroasă mâncărurile, cu urechi - ca să audă şi cu mâinile împreunate - pentru a se ruga. În fiecare vineri cînd merg la biserică, credincioşii rup un picior al păpuşii, iar ultimul în Vinerea Mare, ce este închinată celor plecaţi dintre noi, când cei vii care respectă datinile îşi umezesc buzele numai cu oţet. În Sâmbăta Mare, gospodinele grecoaice frământă cozonaci, iar seara pregătesc maghiriţa - ciorba tradiţională de Paşti, din intestine de miel.
Pe aceeaşi temă:
Românii au prins paşii lui Zorba grecul: dansează chiar şi când viaţa are obstacole
Se încarcă comentariile...
