Fraudă la Facultatea de Teologie. Procurorii DNA au început urmărirea penală a doi profesori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva
FOTO Arhiva

Un fost decan şi un conferenţiar universitar sunt urmăriţi penal de către procurorii DNA pentru mai multe infracţiuni pe care le-ar fi săvârşit cu privire la organizarea unor concursuri pentru ocuparea funcţiilor didactice.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile în cazul conferenţiarului universitar Chiriluţă Bogdan-Florin pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii în formă continuată, uz de fals (2 fapte), instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma participaţiei improprii.

Şi în cazul preotului Moise Bogdan, la data faptelor decan al Facultăţii de Teologie în cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, complicitate la instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma participaţiei improprii.

În ordonanţa procurorilor DNA se arată că ”în perioada 2013 – 2015, inculpatul Chiriluţă Bogdan-Florin, în calitate de candidat la posturile didactice scoase la concurs de Universitatea Ovidius Constanţa – Facultatea de Teologie, a întocmit în fals un număr de 6 declaraţii pe propria răspundere, pe care le-a depus la dosarul personal în scopul menţionat mai sus.

Ulterior, conducerea Universităţii Ovidius Constanţa, acţionând fără vinovăţie, i-a acordat inculpatului titlurile de lector respectiv conferenţiar universitar şi l-a numit pe aceste posturi, concomitent cu, efectuarea în perioada februarie 2014 – iunie 2017, a unor plăţi ilegale (salarii brute) în sumă totală de aproximativ 118.570 lei.

În acelaşi context, în cursul lunii aprilie 2017, inculpatul Chiriluţă Bogdan-Florin a prezentat Comisiei de verificare a activităţii ştiinţifice şi de cercetare a candidaţilor înscrişi la concursul pentru ocuparea posturilor didactice de conferenţiar şi profesor în cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, în fotocopie, o revistă susţinând că în cuprinsul ei ar fi publicat un articol de specialitate. În realitate, inculpatul a înlocuit prin alterarea grafică a machetei articolul original cu al său.”

Miercuri, 13 septembrie 2017, cu ocazia audierii Arhidiaconului Chiriluţă Bogdan, ”inculpatul a depus la dosarul cauzei, din proprie iniţiativă, un exemplar al aceleiaşi reviste fotocopiate în care şi de această dată a înlocuit prin alterarea grafică a machetei articolul original cu al său.

În demersurile sale infracţionale, în anul 2013, inculpatul Chiriluţă Bogdan-Florin a beneficiat de ajutorul inculpatului Moise Bogdan, în calitate de decan al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa.

Concret, inculpatul Moise Bogdan având şi calitatea de persoană însărcinată de către Senatul Universităţii Constanţa cu verificarea criteriilor de promovare a candidaţilor, a declarat pe proprie răspundere că inculpatul Chiriluţă Bogdan-Florin îndeplineşte criteriile respective, ceea ce a condus la consecinţele prezentate mai sus”, se arată în comunicatul DNA.

Arhidiaconul Chiriluţă Bogdan Florin ocupă şi postul de consilier cultural al Arhiepiscopiei Tomisului.


Pe aceeaşi temă:

UPDATE Arhiepiscopul Teodosie rămâne sub control judiciar

UPDATE Arhiepiscopul Teodosie, în faţa magistraţilor Curţii de Apel. Începe primul proces din istoria BOR în care un ierarh este acuzat de fapte de corupţie

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite