Cum erau vânaţi trădătorii lui Ceauşescu. Inginerul român care urma să fie lichidat de mafia americană pentru 40.000 de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul dictator Nicolae Ceauşescu FOTO Fototeca online a comunismului românesc, cota 6/ 1966
Fostul dictator Nicolae Ceauşescu FOTO Fototeca online a comunismului românesc, cota 6/ 1966

Un fost general al Securităţii a dezvăluit într-un raport oficial cum acţiona instituţia represivă a regimului comunist pentru pedepsirea celor consideraţi tradători. Securitatea îi vâna peste graniţă şi se putea ajunge până la anihilarea lor fizică.

După fuga lui Mihai Pacepa, consilier personal al preşedintelui Ceauşescu, în vara anului 1978 în Germania, ancheta începută de autorităţile comuniste a fost fără precedent.

Departamentul de Informaţii Externe (DIE) s-a refăcut din temelii, sub o nouă titulatură, ofiţerii care îi erau subordonaţi lui Pacepa au fost trecuţi în rezervă sau plasaţi în alte unităţi, iar majoritatea ofiţerilor care lucrau sub acoperire diplomatică în Occident, bănuiţi că erau cunoscuţi de către Pacepa, au fost rechemaţi în ţară. 

În timpul anchetei, au fost audiaţi peste 500 de ofiţeri de securitate care au avut tangenţă sau au activat în spionajul românesc şi s-au întocmit peste 2.500 de rapoarte. Câteva dintre ele au fost publicate de istoricul Liviu Ţăranu, consilier în cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în volumul „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii 1978 – 1980“, apărut în anul 2009 la Editura Enciclopedică. 

Un astfel de raport a fost făcut de generalul Gheorghe Manea, care dezvăluia cum acţiona mâna lungă a Securităţii până dincolo de ocean. Personajul principal este sursa „Felix“, care, susţinea generalul în raport, era un agent CIA sub acoperire, cu origini româneşti. Cu el, Securitatea luase legătura pentru uciderea defectorilor din blocul socialist.

„Felix a fost recrutat de Direcţia a III-a şi preluat ulterior de la această unitate de gen. mr. Tănăsescu pentru a fi folosit pe linia grupei «trădători». Din dosarul lui Felix şi din cele relatate de gen. Tănăsescu am aflat că Felix are legătură cu unele grupări ale mafiei din SUA şi că prin acestea ar putea realiza identificarea locului unde se află unii trădători, cât şi realizarea unor măsuri de pedepsire a lor“, spune generalul. 

40.000 de dolari, preţul uciderii unui defector

constantin rauta

Aşa se face că Felix a fost trimis să îi caute pe Constantin Dumitrăchescu, Iacobescu şi Constantin Răuţă. „Felix a venit în ţară de vreo patru-cinci ori şi a stat câte 30 – 40 de zile. În majoritatea cazurilor a venit cu soţia. Ultima dată a venit în ţară la sfârşitul lunii iunie 1978 şi a stat până în august, când a plecat în Elveţia şi de acolo în SUA. Personal i-am dat sarcina identificării lui Răuţă. L-a identificat, i-a stabilit domiciliul, locul de muncă, programul şi alte relaţii comunicându-ne aceste date cu ocazia venirii sale“, continuă generalul.
 

Constantin Răuţă (foto sus) era un fost locotenent major de securitate care a deţinut funcţia de inginer principal la UM 0920/M – 500. El a dezertat în 1973, când a fugit în SUA, fiind condamnat un an mai târziu la moarte de regimul comunist.

Raportul lui Gheorghe Manea a fost prezentat lui Nicolae Doicaru şi Mihai Pacepa, primind ordin câteva zile mai târziu să discute cu Felix dacă există posibilitatea ca, printr-o grupare mafiotă din SUA, să acţioneze asupra lui Răuţă. „Felix mi-a precizat că suma s-ar putea ridica la 30.000-40.000 dolari. (...) Ne-a făcut o comunicare din care rezultă că a luat legătura cu gruparea mafiotă şi urmează să acţioneze asupra lui Răuţă“. 

Felix, agent acoperit al CIA 

În ceea ce-l priveşte pe Felix, acesta s-a confesat generalului în parc, ferindu-se să intre în casele conspirative ale Securităţii pentru a nu fi înregistrat. El a spus că este angajat CIA, cadru acoperit şi că se ocupă de compromiterea unor personalităţi americane sau străine faţă de care CIA are anumite interese, de lichidarea fizică a unor persoane indicate de CIA, descoperirea şi anihilarea unor mari traficanţi de droguri. 

„La CIA este cadru acoperit. Nu lucrează în sediul ei, însă are acces la sediul central din Washington şi la cel din New York, unde poate merge atunci când situaţia o impune. Petru acoperire la domiciliu sau alte relaţii apare ca coproprietar a unei fabrici de textile. A fost sesizat de organele fiscale că primeşte în contul său lunar suma de 2.800 dolari şi a fost chemat să facă declaraţii în faţa unei comisii de identificare a veniturilor ilicite. Această sumă reprezintă salariul lui de la CIA. Cum însă era salariat acoperit al CIA, nu a putut să declare că această sumă reprezentă salariul său lunar. A raportat şefilor săi şi aceştia au aranjat problema“, mai apare în raportul întocmit de generalul Manea. 

Ceauşescu s-a răzgândit în privinţa lui Răuţă

În timp ce gruparea mafiotă dăduse de urma lui Răuţă, planul s-a contramandat, după ce, susţine generalul în raportul citat, a fost sunat de Doicaru care i-a transmis, pe telefonul scurt, că este în cabinetul lui Nicolae Ceauşescu şi că nu s-a aprobat planul.
 

După Revoluţia din 1989, Constantin Răuţă a pornit demersuri pentru a se reabilita şi a demarat procedurile de revizuire a hotărârii prin care a fost condamnat la moarte. Dosarele s-au plimbat de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Tribunalul Militar Bucureşti. În 2010, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a anulat mandatul de executare a sentinţei de condamnare la moarte. Totodată, i s-a redat cetăţenia română.

Vă mai recomandăm:

Poveştile fabuloase ale celor nouă spioni care l-au trădat pe Ceauşescu. Dictatorul a pus Securitatea să răscolească întreaga lume şi să-i ucidă

Acţiunea „Missouri”. Minciunile şi mofturile Ceauşeştilor la Casa Albă, la întâlnirea cu Nixon. Dictatorul i-a şocat pe americani cu subiectul privind evreii

Poveştile românilor care au deturnat avioane ca să evadeze din comunism: şase au ajuns până în Austria


Secretele cu care a fugit Mihai Pacepa în SUA: diamantele sintetice, traficul de arme clandestin, numele agenţilor străini
 

Poveste de dragoste comunistă: idila dintre „prinţesa roşie“, fata lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi amantul ei, un medic chirurg care a murit în închisoare

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite