Rulmentul Braşov, înfrângere zdrobitoare în debutul sezonului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În prima etapă a Ligii Naţionale de handbal feminin, Rulmentul Braşov a fost învinsă, în această seară, pe propriul teren, de Tomis Constanţa, scor 19-29, la pauză 8-10.

Astfel, tinereţea şi lipsa de maturitate handbalistică a braşovencelor şi-a spus cuvântul în faţa unei echipe omogene, cu jucătoare experimentate, care reprezintă România în cupele europene.

Partida a început sub semnul echilibrului, iar cele două defensive şi-au făcut pe deplin datoria în debutul confruntării, astfel că, în minutul 12, scorul era doar 3-2 pentru Tomis.

Braşovencele antrenate de Mariana Târcă au egalat la cinci în minutul 19, însă constănţencele au revenit şi au condus aproape în permanenţă la două goluri diferenţă (6-8 min. 25).

Dacă raportul de forţe a fost cât de cât echilibrat în prima repriză, infernul s-a dezlănţuit pentru "rulmentiste" în partea a doua a jocului. Repriza a doua a fost precum un joc de-a şoarecele şi pisica, Tomis făcând legea pe teren.

Cu Tâlvâc, Pătru sau Mateescu de neoprit, Constanţa şi-a pus mult mai modestul adversar la respect încă din minutul 42 (17-11 pentru Tomis). Apărarea Rulmentului a suferit cumplit în repriza a doua, iar atacul a fost steril, braşovencele având o perioadă de secetă de şapte minute în care nu au marcat niciun gol (min. 36-43).

Astfel, deşi arată mult mai bine în comparaţie cu sezonul precedent, Rulmentul Braşov nu poate emite, în acest moment, pretenţii la calificarea într-o cupă europeană, iar Mariana Târcă mai are mult de muncit cu nişte fete care şi-au arătat limitele în multe momente ale întâlnirii.

Rulmentul Braşov (19): Toma - 7g, Cherăscu - 5g, Zeifer - 3g, Ionescu - 1g, Szabo - 1g, Marcu - 1g, Simion - 1g.

Tomis Constanţa (29): Tâlvâc - 8g, Pătru - 7g, Zamfir - 5g, Mateescu - 5g, Pârâianu - 2g, Barcan - 1g, Rusu - 1g.

În etapa viitoare, Rulmentul Braşov va întâlni, duminică, 12 septembrie, pe propriul teren, pe Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite