Ziua Recoltei organizată la Mangalia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ziua Recoltei va fi sărbătorită cu spectacole
Ziua Recoltei va fi sărbătorită cu spectacole

În perioada 1-2 octombrie 2011, începând cu orele 10.00, Portul Turistic Mangalia va găzdui manifestările prilejuite de  Ziua Recoltei. Este cea de-a patra ediţie organizată în municipiul Mangalia iar participanţii sunt aşteptaţi cu produse tradiţionale şi cele mai bune preţuri la legume şi fructe.

Şi-au anunţat participarea peste 60 de producători din ţară, reprezentanţi ai unor firme reprezentative de profil, dar şi producători individuali din domenii precum: silvicultură, legumicultură, piscicultură, brânzeturi, flori şi plante ornamentale, apicultură şi altele.
 
Târgul va fi deschis între orele 10.00 şi 19.00 şi va fi completat cu un spectacol folcloric, care va începe în zilele de sâmbătă şi duminică de la ora 13.00, pe scena din port. Vor evolua interpreţi renumiţi, precum: Aneta Stan, Ion Drăgan, Nicoleta Hafiuc, Floarea Tănăsescu, Călin Brăteanu şi taraful Nicu Spătaru din Constanţa.

„Ziua Recoltei este deja o tradiţie la Mangalia, este un prilej de a ne bucura împreună de anotimpul roditor, de rezultatele muncii truditorilor pământului, de a le răsplăti efortul prin achiziţionarea proviziilor pentru iarnă la un preţ corect atât pentru producători cât şi pentru cumpărători”, a precizat primarul Mihai Claudiu Tusac.



Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite