Vis de vară: turiştii ajung în mai puţin de trei ore pe litoral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Distanţa dintre Capitală şi Constanţa se parcurge, de la sfârşitul săptămânii trecute, în 2 ore şi 50 de minute. Se preconizează că de la 15 iulie, drumul va fi făcut, cu Rapidul, în 2 ore și 30 de minute, fără oprire. Orarul este însă convenabil doar pentru turiști.


Ieri dimineaţă, ora 9.30. În Gara Constanţa soseşte trenul Rapid 983 de la Bucureşti Nord. Turiştii, sub povara rucsacelor de vacanţă, au coborât din tren şi se grăbesc la prima plajă.


Sabian (54 de ani) şi Jana Petre (47 de ani) din Bucureşti au ales trenul pentru a veni la mare şi se felicită pentru asta. „Am rămas uimită de confortul din tren. Am ajuns foarte repede şi am oprit într-o singură staţie. În anii anteriori făceam cam patru ore“, spun soţii Petre. Au venit cu trenul la Constanţa, iar de aici vor merge cu microbuzul către Techirghiol. „Acum, trenul rămâne cel mai sigur mijloc de transport“, este de părere bucureşteanul.



Studentă la ASE, Andreea Ionescu (19 de ani) din Constanţa a terminat prima sesiune din viaţa ei şi se întoarce acasă încărcată de bagaje. „Întotdeauna am venit cu trenul, urăsc microbuzele, sunt murdare, şi înghesuite, şi nesigure. Acum este perfect, trenul face mai puţin decât microbuzul cu care ajungi în 3 ore şi jumătate“. Nu va sta mult acasă, căci are de învăţat pentru prima restanţă, programată deja în iulie. Şi sigur va face drumul tot cu trenul.

Şi Magdalena Crângaşu (37 de ani) din Constanţa îi place să circule cu trenul, pentru că se declară o fire mai romantică. „Călătoria este mult mai liniştitoare, ai timp să admiri peisajul, îți fug gândurile... Nici nu am simţit când a trecut timpul“, a mărturisit ea la coborâre.


De la 15 iulie, 150 de minute de drum

Până vineri, distanţa Bucureşti – Constanţa era parcursă în minimum 4 ore, dacă aveai noroc. De vineri, drumul se face în 2 ore şi 50 de minute. Dar timpul călătoriei va mai scădea 20 de minute în scurt timp. La 15 iulie, când vor fi finalizate lucrările pe tronsonul Bucureşti - Constanţa,  distanţa de 225 de kilometri va fi parcursă în 2 ore şi 30 de minute. Patru trenuri Rapid vor avea acest regim de circulaţie. 


Lucrările au durat 5 ani

Primii care au inaugurat lucrările au fost cei de la Compania Naţională de Căi Ferate (CFR). La începutul verii, CFR a finalizat lucrările de reabilitare a căilor ferate pe o distanţă de 48,4 kilometri, pe tronsonul Bucureşti - Constanţa.



În decursul a 5 ani au fost făcute investiţii între staţiile Brăneşti şi Fundulea, pe o distanţă de 12,2 kilometri, între Fundulea şi Săruleşti, pe 11,6 kilometri, între Dor Mărunt şi Dragoş Vodă, pe o lungime de 18,3 kilometri şi între Perişoru şi Jegălia, pe 6,3 kilometri. Astfel, din 17 iunie, durata călătoriei cu patru trenuri Rapid durează aproximativ două ore şi 50 de minute, cu o oră mai puţin comparativ cu luna iunie a anului trecut.

Citiţi mai multe în Adevărul de Seară de astăzi!

image
image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite