Vezi aici cum poţi petrece o săptămână la mare cu numai 200 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă ediţie a programului „Litoralul pentru toţi“ se lansează în această săptămână şi este valabilă numai prin agenţiile de turism din ţară. Prin program, o săptămână de concediu la mare, între 1 septembrie şi 15 octombrie poate costa între 179 şi 549 de lei. 

Weekendul care a salvat sezonul estival

Astfel, şase nopţi de cazare costă:

Hotel 5 stele cu mic dejun -  549 lei

Hotel 4 stele cu mic dejun  - 439 lei

Hotel 3 stele cu mic dejun  - 379 lei

Hotel 3 stele fără mic dejun - 249 lei

Hotel 2 stele cu mic dejun - 279 lei

Hotel 2 stele fără mic dejun - 209 lei

Hotel 1 stea fără mic dejun - 179 lei.

Turiştii care cumpără acest pachet beneficiază de un voucher de atracţii  cu intrare gratuită  la unul din obiectivele de interes turistic din zona Dobrogea: Acvariu, Muzeul de Istorie şi Arheologie şi Muzeul de artă Populară.

Totodată, cum majoritatea centrelor de agrement şi unităţi de alimentaţie publică îşi închid porţile la 1 septembrie, turiştii care vin toamna pe litoral au alte posibilităţi de recreere. Cu 300 de lei de persoană se pot face drumeţii în cele mai sălbatice peisaje ale Dobrogei, programul fiind valabil până la 15 octombrie. O excursie de o zi la Cetatea Adamclisi şi Mănăstirea Sântul Andrei costă 73 de lei, iar la Cetatea Histria – 70 de lei. O croazieră în Delta Dunării costă 205 lei, iar una în Insula Ovidiu – 60 de lei.

Crama Murfatlar rămâne deschisă până la 15 octombrie, o degustare de vinuri costând de la 60 de lei până la 124 de lei. Totodată, până la 15 septembrie, se pot face zboruri de agrement de la Aerodromul Tuzla, cu 1.050 de lei de persoană. Până la 15 octombrie, este deschisă publicului şi Herghelia Mangalia.

Unul din cele mai căutate centre de distracţii din Mamaia – Aqua Magic, se închide la 31 august, nefiind accesibilă celor care vin în septembrie pe litoral.

Din păcate, în toamna lui 2010, turiştii nu au mai venit la mare în luna septembrie. Din cele 62 de unități de cazare care și-au vândut pachetele prin 143 de agenții de turism din toată țara, doar câteva au avut clienți.

De astăzi, plăteşti 5 zile de cazare şi stai 7

Totodată, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism a lansat ieri programul „Zile gratuite de vacanţă“, valabil până la data de 31 august. În cadrul programului, se oferă zile gratuite de cazare după modelul „plăteşti 5 nopţi şi stai 6 sau chiar 7“. 

Spre exemplu, la hotel Malibu (patru stele), din staţiunea Mamaia, plăteşti 5 zile şi stai pe litoral 6. „În cadrul programului, o cameră dublă costă 300 de lei pe noapte, cu mic-dejun inclus. Hotelul este ocupat 100% doar în weekend şi sperăm ca prin acest program să atragem turişti şi în cursul săptămânii“, a declarat Liliana Stoica, reprezentant al unităţii de cazare.

La Vila Casa cu lei, din Eforie Nord, de trei stele, în cadrul programului se plăteşte 100 de lei pentru o cameră la mansardă şi 180 de lei pentru una în care se pot caza 5 persoane. „Prin program, la 5 zile plătite se acordă una în plus gratis şi menţinem oferta până la 15 septembrie. Avem weekend-urile pline, aşteptăm turişti şi în capătul de sezon“, a declarat Marius Tudorache, reprezentant al Vilei Casa cu lei.

„Se menţine un grad de ocupare de peste 90% până la începutul lunii septembrie, datorită pachetelor cumpărate prin agenţiile de turism. În funcţie de cereri, unii hotelieri aleg să micşoreze tarifele de abia după 20 august“, a declarat Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite