Constanta: Noul prefect a fost instalat oficial în funcţie de ministrul Elena Udrea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanta: Noul prefect a fost instalat oficial în funcţie de ministrul Elena Udrea
Constanta: Noul prefect a fost instalat oficial în funcţie de ministrul Elena Udrea

Claudiu Palaz a depus jurământul de onoare, iar ministrul Turismului şi Mediului a făcut apel la autorităţile locale şi judeţene să colaboreze pentru continuarea proiectelor în domeniul turistic.

Holul de la intrarea în Prefectura Constanţa a fost aglomerat astăzi când a avut loc numirea oficială în funcţie a noului prefect al judeţului Constanţa.

Şefi de deconcentrate, câţiva primari şi angajaţi ai Prefecturii au asistat la festivitatea la care a venit şi ministrul Turismului şi Mediului Elena Udrea.

„Pentru a rezolva problemele turismului şi de mediu trebuie să existe parteneriate între Guvernul României, dar şi Consiliul Judeţean Constanţa şi Primăria Constanţa, dar şi autorităţile din restul judeţului“, a spus ea.

Ministrul Udrea a vorbit de de strategia de dezvoltare pentru sudul litoralului, dar şi nord şi proiectele de stopare a eroziunii costiere şi situaţia plajelor despre care susţine că le va coordona şi mai bine având şi calitatea de ministru al Mediului.

Ea a amintit şi despre miniportul care se va face în staţiunea Mamaia şi care va oferi turiştilor călătorii de pe mare până la Dunăre.

În acelaşi timp, Elena Udrea a mai spus că a susţinut mereu proiectul Şoselei de Coastă care se va afla pe masa deputaţilor şi pentru care va oferi sprijin să fie aprobat atât din punct  de vedere turistic cât şi al mediului. „Regret că în Senat legea pentru aprobarea ordonanţei a picat, dar în continuare în Camera Deputaţilor proiectul va avea sprijinul meu ca ministru al turismului şi al mediului şi cred că vom reuşi să-l punem în practică“, a afirmat ministrul.

La plecarea de la Prefectura Constanţa,  ministrul Elena Udrea a primit trei trandafiri albi în care s-a înţepat, dar despre care a spus că i-au fost oferiţi de un operator de turism din Neptun-Olimp.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite