Constanţa: UPDATE / Ruşii din Piaţa Gorbaciov fac chetă pentru copilul dispărut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: UPDATE / Ruşii din Piaţa Gorbaciov  fac chetă pentru copilul dispărut
Constanţa: UPDATE / Ruşii din Piaţa Gorbaciov fac chetă pentru copilul dispărut

Comercianţii din bazar sunt dispuşi să strângă bani ca să ajute familia lui Costi Velcev. Taraba unde bunicii lui Costi obişnuiesc să vândă marfă în piaţa Gorbaciov are obloanele trase de la dispariţia copilului în munţii Parâng.

Citiţi şi:

Cunoscuţii vor să ajute familia copilului dispărut la Rânca

Băiatul din Techirghiol dispărut la Rânca este căutat cu aparate de vedere pe timp de noapte


Cei care îl cunosc pe băiatul de şapte ani din Techirghiol nu au veşti noi şi tot ce au aflat ştiu din presă. Sunt marcaţi şi ei de cele întâmplate şi încă nu le vine să creadă că o astfel de nenorocire a dat peste Nadia şi Costică şi speră ca băiatul să fie găsit.„M-au sunat în ziua dispariţiei şi erau disperaţi“, spune Angelica care vinde vizavi.

Cunoscuţii au vrut să ajute încă din acea zi, dar distanţa i-a împiedicat. „Dacă erau în Constanţa era mai simplu, dar aşa în munţi, cine ştie cum să îi caute“, mai comentează un tânăr de la o altă tarabă. „Nu au mai dat niciun semn de viaţă. Să ne dea un telefon măcar. Noi, toţi întrebăm de la unul la altul ce se mai ştie. Dacă o sunăm pe Olga (n.r.mama lui Costi) începe să plângă“, mai spune Angelica.

Oameni respectabili

Vânzătorii din piaţa Gorbaciov nu au ce să le reproşeze bunicilor şi cred în continuare că băiatul a fost luat de cineva şi nu putea să dispară fără urmă. „Nu le poţi reproşa nimic bunicilor. Sunt oameni de treabă. Îşi iubesc mult copiii“, a afirmat şi Violeta Hanţâr care s-a apropiat de noi. Este pregătită să îi ajute mai ales că şi Nadia şi Costică au sărit să o sprijne într-un moment greu. Ea povesteşte cum cu ani în urmă a fost victima unui atac armat şi bunicii au fost cei care au adăpostit-o şi au ajutat-o până la prinderea autorilor.

Primul lor concediu

„Noi suntem de acord să îi ajutăm şi dacă au nevoie strângem bani să le trimitem. Dacă este necesar, facem şi un grup de bărbaţi care să plece să participe la căutări“, a mai spus Violeta. A fost pentru prima oară când bunicii au plecat la munte după ani de muncă, când oamenii aveau nevoie de puţină relaxare, nu de o astfel de întâmplare nefericită.

Căutările continuă

Zi de zi, voluntari, jandarmi, salvamontişti, poliţişti comunitari, agenţi de pază şi ziarişti au format un cordon uman de un kilometru şi jumătate şi au luat la pas muntele Parâng, fiecare colţ al versanţilor fiind cercetat în amănunt. Cei trei câini de salvare i-au însoţit permanent pe căutători. A venit şi mama băiatului, Olga Velcev, care a participat activ la căutari, în fiecare zi. Femeia pare însă la capătul puterilor. De la o zi la alta arată tot mai rău, trasă la faţă şi sleită de puteri.

La intervenţia reporterului „Adevărul de Seară”, familia micuţului a fost cazată în cabana salvamontiştilor gorjeni, pentru că nu avea unde dormi peste noapte. Întrebată ce va face dacă se vor sista căutările, Olga Velcev a izbucit în lacrimi. Spune că nu ştie cum ar putea să coboare din munţi fără Costi.

Piste false

Mai mulţi clarvăzători au venit să spună poliţiei că stiu unde se află copilul fără niciun rezultat. S-au verificat şi informaţiile primite de către poliţie în urma unui apel telefonic, cum că băiatul s-ar găsi în viaţă, sub un brad, la zece kilometri de staţiune, dar nu s-a confirmat. Căutătorii au găsit doar o bucată dintr-un papuc care se presupunea că i-ar fi putut aparţine lui Costi, lucru infirmat de mama acestuia.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite