Constanţa: UPDATE Cea mai mare navă de croazieră a acostat în Portul Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: UPDATE Cea mai mare navă de croazieră a acostat în Portul Constanţa
Constanţa: UPDATE Cea mai mare navă de croazieră a acostat în Portul Constanţa

Două nave de pasageri au sosit în Portul Constanţa cu turişti străini la bord. Vasul de pasageri francez „Le Levant“ are la bord 80 de pasageri, iar „Norwegian Jade“ 2.332 de turişti, fiind cea mai mare navă care a acostat anul acesta în Portul Constanţa. Ambele vase de croazieră au sosit de dimineaţă în port şi pleacă în această seară.

Turişti din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Canada, Mexic şi Franţa au venit pe nava „Le Levant“ să viziteze Constanţa. Cei 80 de turişti prezenţi la bord au sosit în Portul Constanţa la ora 07.30, de la Sulina, şi vor părăsi România la ora 22,00, cu destinaţia Varna, apoi Istanbul. 

„Norwegian Jade“, cea de-a doua navă care se află în port, cu 2.332 de turişti la bord, a sosit în Portul Constanţa în această dimineaţă, la ora 07,00. Cei mai mulţi turişti sunt americani şi englezi.

Pasagerii de pe nava „Norwegian Jade“ au vizitat cetatea Histria şi au făcut un tur al oraşului. Alţi 360 de pasageri aflaţi la bordul navei au plecat cu un autocar să viziteze Bucureştiul.

Înainte de a ajunge în România, echipajul a poposit în portul Odesa. „Nava părăseşte Portul Constanţa diseară, la ora 20,00, cu destinaţia Varna, apoi Istambul“, a declarat agentul navei, Constantin Şoimu.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite