FOTO Turiştii de septembrie, goniţi de vremea urâtă de pe litoral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce sâmbătă au fost la amiază 34 de grade Celsius, iar turiştii au stat la plajă şi s-au bucurat de razele soarelui şi de apa mării, ziua de duminică este înorată, afară fiind doar 22 de grade şi condiţii de ploaie.

Ploile de toamnă strică sejururile celor prezenţi la mare, iar temperaturile încep să scadă. Meteorologii de la Centrul  Meteorologic Regional Dobrogea spun că de acum încolo nu vor mai fi condiţii de plajă.

La sfârşit de weekend, terasele sunt goale, iar pe plajă turiştii nostalgici se plimbă îmbrăcaţi. Salvamarii au arborat steagul roşu, pentru că afară a început să sufle vântul dinspre mare, ceea ce înseamnă că nimeni nu are voie să intre în apă.

Turiştii se plimbă îmbrăcaţi pe plajă

image

Ieri, termometrele din Mamaia arătau 34 de grade Celsius. Turiştii făceau plajă, baie în apa mării şi se răcoreau la terase cu bere şi sucuri. În jur de 10.000 de turişti erau pe litoralul românesc, cei mai mulţi în Mamaia şi Neptun. Astăzi, cei mai mulţi dintre ei părăsesc litoralul.

În Constanţa, cerul este în cea mai mare parte noros şi temperatura la amiază nu depăşeste 22 de grade Celius. Seara nu este exclus să plouă.

Mâine sunt aşteptate ploi torenţiale atât în Dobrogea, cât şi în Bărăgan, cu acumulări de apă de 25-30 de litri pe metrul pătrat. În plus, vântul se va face simţit în cele două regiuni.

Doar câteva şezlonguri mai sunt pe plajă la intrare în Mamaia

image

Temperaturile la început de săptămână nu vor urca mai mult de 22-23 de grade Celsius, anunţă meteorologii. Minima nopţii va atinge chiar şi 10 grade Celsius.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite