Turismul în Costineşti, "spoit" de ochii lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"rafinaţi", cu maşini luxoase care funcţionează doar dacă sunt alimentate cu manele. Industria hotelieră se mândreşte cu "multe stele". La fel şi restaurantele. La adăpost de "văzul lumii",

"rafinaţi", cu maşini luxoase care funcţionează doar dacă sunt alimentate cu manele. Industria hotelieră se mândreşte cu "multe stele". La fel şi restaurantele. La adăpost de "văzul lumii", Costineştiul păstrează însă nostalgiile celor care s-au mutat... în Vamă. E latura tristă a turismului împopoţonat doar pentru o vară.
La numai câţiva paşi de celebrul hotel Forum din Costineşti, lângă complexul turistic Sport, câteva bungalow-uri putrezite se încăpăţânează să nu se prăbuşească peste maldărele de gunoaie din preajmă. Căsuţele din lemn adăposteau într-un timp zeci de turişti zilnic, acum, transformate în toalete "ecologice" la malul mării, adăpostesc... altceva. Peturi goale, saltele mucegăite sau chiar vreo măsuţă ruptă adusă de boschetarii litoralului.

La Costineşti se ridică din umeri
Nu ies în evidenţă. "Vedeţi că, de fapt, nu prea se văd! Au crescut coclaurii mai înalţi decât căsuţele, dar nu am văzut să intre cineva să mai cureţe spaţiul", spune, împăcat, Marius, "administratorul-sezonier" al campingului de vizavi, Sport. Lucrează de vreo trei ani pentru turiştii din Costineşti, dar nu ştie "ce e cu căsuţele". "Am înţeles că terenul ar fi fost cumpărat de un neamţ...", ridică din umeri tânărul recepţioner. Oricum, nu are nimeni timp pentru căsuţele tradiţionale. Dacă s-ar fi "născut" profitabile... Primăria ne-a "adus la cunoştinţă", în lipsa edilului din Costineşti, că există un Birou al Turismului pentru Tineret (BTT) care... "asta face. Ei se ocupă de căsuţe". "Nu cred că noi avem căsuţe acolo. Încercaţi la hotelul Forum!", a răspuns prompt secretariatul BTT.

Camerele ieftine pentru studenţi fac cu ochiul... altora
Nici la Sport situaţia nu stă pe roze. Destinat în mare parte studenţilor, complexul turistic pare că-şi duce traiul solitar, departe de agitaţia estivală. Deşi ieftine şi curăţele cât de cât, cămăruţele nu mai atrag turişti. Rar mai vine cineva să ceară cazare. De obicei, familişti mai puţin înstăriţi sau tineri rătăciţi în drum spre Meka din Vama Veche. Din cele peste 300 de locuri de cazare pe care le pune la dispoziţia turiştilor, aproximativ 100 sunt destinate studenţilor. Gratis. "Li se dă de la facultatea lor un cupon cu care se prezintă la noi şi le dăm cameră", explică Marius. La Sport se închiriază camerele… nu locurile, astfel că, dacă musafirii nu sunt pretenţioşi, pot dormi claie peste grămadă şi câte cinci în cameră. Pe jos. Preţul rămâne tot 50 RON pe noapte pentru cei care nu au statut studenţesc. "Păi ne convine aici. Sunt cu nevastă-mea şi cu aia mică. Dacă mă duceam la hotel, dădeam câteva milioane bune pe noapte. Aici dau 500.000, şi e bine. Gunoiul se ridică niţel cam rar...", zâmbeşte unul dintre "chiriaşi".

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite