Constanta: Dragoş Totolici desenează zâmbete de copii
0
Arta prin care reface dantura pacienţilor săi, readucându-le zâmbetul, este cea mai mare provocare împlinită pentru el. Tehnicile de specialitate, actualizate de la o zi la alta, ajută foarte mult, numai că decizia este în mâinile sale.
Provenind dintr-o familie de medici, opţiunea viitoarei profesii părea luată încă din primii ani de liceu. Ştiind că îşi doreşte ceva la graniţa dintre medicină şi artă, a optat pentru stomatologie.
În facultate, ortodonţia l-a provocat cel mai mult pentru a-şi pune în valoare manualitatea şi a-l ţine în priză, departe de monotonia intervenţiilor „clasice“.
Acum, lucrând într-un domeniu atât de complex, remodelând configuraţia facială, printr-o restructurare a danturii, operând schimbări de profunzime, nu poate să considere decât că „este mai mult decât am îndrăznit să-mi doresc“.
„Problemele de ortodonţie încep cu copiii, dar în ultima vreme, datorită tehnicilor noi şi progreselor făcute în această disciplină, precum şi a gradului de interes manifestat de oameni pentru un aspect mai îngrijit al danturii, am început să lucrez chiar şi cu adolescenţi sau cu persoane la 30-40 de ani. La orice vârstă însă, cu orice efort, reuşita este un motiv de bucurie nedisimulată. Ştiu de fiecare dată că zâmbetul «nou» vine de undeva din interior şi este cu adevărat unul sincer“.
Pleacă cu dinţi„buni de reclamă“
Suferinţele celor mici sunt întotdeauna un motiv de îngrijorare. Îi trec pragul cabinetului şi iau loc în scaunul sau, mulţi „iepuraşi“ sau „castori“ de care ceilalţi copii mai râd sau fac glume răutăcioase pe seama lor.
„După prima întâlnire cu ei încerc să îmi fac strategia, să evaluez paşii care trebuiesc făcuţi şi să-mi imaginez cum vor arăta peste câţiva ani. Plecăm la drum împreună, iar la sfârşit, în cursa pentru cel mai frumos zâmbet, majoritatea dintre ei mă întrec. Dar asta este mai mult decât o mulţumire profesională şi sufletească“.
Chiar şi acum, după 15 ani de meserie, cazurile grave, de o complexitate deosebită, încă îl mai impresionează. Ştie că o fizionomie cu carenţe este mai mereu un motiv de frustrare şi neîmplinire. Aşa că încearcă să refacă, să repare, să reconstituie.
Munca de artizan migălos, cu răbdare şi pasiune, trudind bucurie din suferinţa pe un teritoriu destul de greu accesibil, asociat de regulă cu durerea şi frica, dar generos din punct de vedere al satisfacţiilor atunci când pacienţii pleacă din cabinet „buni de reclamă“.
Calculatorul şi tehnicile de specialitate, actualizate de la o zi la alta, ajută foarte mult, numai că decizia este în mâinile sale.
De aceea încă simte nevoia studiului, uneori mai mult decât în vremea studenţiei, chiar el, profesorul, care acum are el învăţăceii lui. Dar asta nu este decât o formă de autorespect.
Se încarcă comentariile...
