Constanţa: Tarife mai mici în luna iulie pe litoral

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: Tarife mai mici în luna iulie pe litoral
Constanţa: Tarife mai mici în luna iulie pe litoral

Hotelierii se văd nevoiţi să reducă tarifele de cazare în cea mai fastă perioadă a sezonului turistic: 15 iulie - 15 august, când de obicei preţurile explodau. Cauza este gradul mic de ocupare a litoralului, de 50%, în scădere faţă de anul trecut.

Deţinătorii de hoteluri din Mamaia declară că nu au fost operate majorări comparativ cu anul trecut şi asta doar pentru a-i convinge pe turişti să vină la mare. „La tarifele de recepţie, unii hotelieri au consimţit să facă reduceri de până la 10% spre deosebire de vara trecută“, a precizat preşedintele Patronatului Mamaia, Nicolae Bucovală. Preţurile stabilite prin contract au rămas cele de la bursa din 2008. El a mai afirmat că în prezent staţiunea Mamaia are un grad de ocupare de 90%, restul fiind camere păstrate pentru cei care preferă turismul de weekend ce va fi promovat în continuare pentru atragerea turiştilor. Cu toate acestea, unităţile de cazare au fost mai goale la sfârşit de săptămână din cauza furtunii care a adus şi un vânt rece pe litoral.

Numărul turiştilor s-a înjumătăţit

Chiar dacă hotelierii încearcă să ignore criza economică, statisticile arată că situaţia nu este tocmai optimistă. În numai o săptămână, între 6 şi 13 iulie au fost înregistraţi 87.935 turişti, spre deosebire de acceaşi perioadă a anului trecut, când erau 149.020. Hotelierii spun că au redus costurile de cazare între 5 şi 10%, scădere care este însă puţin resimţită dacă se adaugă şi cheltuielile pentru celelalte servicii turistice de care fiecare are nevoie atunci când vine în concediu. Tarifele variază de la o unitate la alta şi fiecare hotelier îşi stabileşte costurile pe care le percepe, iar diferenţa se vede în special la sfârşit de săptămână. Astfel, la un hotel de patru stele din Mamaia, între 14 iulie şi 13 august, o cameră dublă costă  375 de lei pe zi, dar în weekend ajunge şi la 425 de lei. La un hotel de două stele, între 11 iulie şi până pe 20 august, camera dublă costă într-o zi 264 de lei, preţ care este perceput celor care vin direct la recepţie.
  FOTO: M.C.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite