Constanta: Târg de criză pentru sezonul rece
0
Tinimitex se deschide începând de mâine în staţiunea Mamaia cu mai puţini expozanţi. Un număr de 350 de firme vor expune obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte.
Cea de-a 45-a ediţie a Târgului Naţional de Îmbrăcăminte şi Încăţăminte Tinmitex îşi va deschide porţile în perioada 9-13 septembrie.
Din cauza faptului că Pavilionul Expoziţional nu-i poate găzdui pe toţi cei 350 de participanţi, acesta se va întinde şi-n alte locaţii, precum Perla, Parc, Dacia, Doina, Victoria şi Tenis Idu.
Participanţii nu mai au voie să-şi instaleze corturi
„Din păcate, au rămas pe dinafară câteva firme, dar nu erau suficiente încât să mai putem alcătui un pavilion“ a declarat directorul CCINA, Dănuţ Jugănaru. În plus, a precizat acesta, noile reguli spun că în Mamaia nu mai pot fi amenajate corturi pentru nimeni.
Cei interesaţi vor putea să admire articole de textile, încălţăminte, marochinărie, piele, blană, tricotaje pentru copii, zilnic, între orele 10-00-20.00, iar în ultima zi, 13 septembrie doar între 10-00-16.00.
Constănţenii vor putea găsi la Pavilionul Expoziţional textile pentru adulţi şi copii, plus lenjerie de pat şi lenjerie intimă. De la hotelurile Perla şi Parc puteţi cumpăra confecţii textile, la Dacia textile, tricotaje şi lenjerie de pat. La „Doina“ şi „Victoria“ vor putea fi admirate produse de încălţăminte şi marochinărie, iar la Tenis Club Idu confecţii din piele şi blană.
Jugănaru a ţinut să precizeze că în ciuda climatului economic destul de dificil au reuşit să facă expoziţia. „Nici măcar la Bucureşti nu au reuşit să strângă 350 de participanţi, cum am reuşit noi“.
Urmând exemplul celor de peste hotare, directorul CCINA a declarat că ar trebui instituită o taxă şi pentru vizitatori, „dar nu acum în perioadă de criză“.
Hotelierii vor să mărească chiriile în euro
O problemă cu care se confruntă vine din partea patronilor de pe litoralul Mării Negre, care percep o chirie de 25 de lei pe metrul pătrat.
„Ce ne îngrijorează este că unii dintre hotelierii din Mamaia nu înţeleg în ce perioadă ne aflăm şi chiar se gândesc să crească tarifele în euro pentru 2010 la chiria spaţiilor, ceea ce este de neimaginat şi neacceptat. Cred că aceştia trăiesc într-o altă epocă, într-o realitate virtuală. Dacă cineva îşi închipui că într-o perioadă atât de grea să măreşti tarifele în euro, în mod nejustificat, este în sprjinul bunei desfăşurări a activităţilor, cred că face o mare greşeală. Avantajul nostru este că, de bine de rău, Mamaia are şi alte locaţii, deci există alternative“ a conchis Jugănaru.
Producătorii nu vor să vândă
De asemena, unii producători i-au atenţionat în scris deja pe organizatorii târgului că ei nu vin să vândă, ci vin doar pentru contractare.
Totodată, alte o sută de firme care au fost afectate de criză nu au mai putut veni la târg. „Unele au suportat absorbţii, fuziuni, altele au dat faliment“.