Constanta: Suspiciuni de gripă porcină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două femei din Mangalia au fost internate la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa.

Persoanele sunt suspecte că ar fi infectate cu AH1N1 şi au fost aduse cu ambulanţa, în regim de urgenţă, în cursul zilei de ieri. Ele rămân internate, sub supraveghere medicală, urmând a li se recolta probe şi efectua investigaţii medicale.

Se contrazic în declaraţii


Contactat telefonic în cursul acestei dimineţi, directorul Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, dr.Stela Halikidis, a declarat iniţial că nu ştie nimic despre cele două cazuri. „Nu ştiu pentru că eu nu am fost anunţată şi nu vă pot da amănunte“, a declarat Stela Halikidis.
În continuarea aceleiaşi discuţii, directorul Halikidis s-a dat de gol şi a spus că nu au fost confirmate cele două cazuri de gripă porcină, dar nici nu a infirmat internarea celor două femei. 
De la Serviciul de Ambulanţă Constanţa, medicul coordonator, Florina Corcodel, ne-a precizat că, în jurul orei 17.00, a fost solicitată o ambulanţă specială, cu toate dotările necesare pentru astfel de situaţii, pentru Mangalia, fără a  ne oferi alte informaţii.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Ion  Niculescu (fost manager al spitalului din Mangalia), ne-a declarat că este vorba de o pacientă venită de 3 zile din SUA, care prezenta simptomele unei viroze respiratorii.
„Pe considerentul că ar fi vorba de o suspiciune de gripă porcină, medicii de la Mangalia au trimis-o la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, urmând a fi suspusă unor investigaţii medicale“, a mai afirmat Ion  Niculescu. 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite