Constanţa: Striptease sub ochii Poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: Striptease sub ochii Poliţiei
Constanţa: Striptease sub ochii Poliţiei

Un constănţean s-a dezbrăcat lângă echipajul venit să potolească scandalul.Bărbatul a făcut circ în stradă, şi-a bătut nevasta şi vecinii, după care s-a dezbrăcat în văzul tuturor.

Totul s-a petrecut  marţi seară, în jurul orei 17.00, pe strada Muşcatelor,din cartierul Kilometrul 5, din Constanţa.
Vecinii povestesc că au fost luaţi prin surprindere de scandalul izbucnit pe stradă.

„Am ieşit din curte şi am văzut că un bărbat îşi alerga nevasta pe stradă. Au venit amândoi peste mine în curte. Femeia a intrat în casă. Eu am vrut să-l dau afară pe bărbat şi atunci şi-a chemat gaşca să mă bată“, povesteşte Pavel Sandu, un bărbat în vârstă de 46 de ani.

Omul a reuşit să sune la Poliţie, dar, între timp, în curte au mai venit vreo trei persoane. „Tata socru a ieşit din casă să vorbească cu ei, să le spună să-şi vadă de treabă. L-au bătut. Acum e la spital“, spune Pavel Sandu.

Bărbatul s-a ales cu o contuzie la cap, iar socrul său, Dumitru Sandu,în vârstă de 69 de ani, a ajuns la spital cu o fractură la piciorul stâng. În prezent, el este internat în secţia de Ortopedie.

Au scos cuţitele

Martorii povestesc că circul nu a încetat nici măcar după sosirea echipajului de poliţie. „M-au ameninţat şi pe mine şi pe vecini, au scos cuţitele şi au spus că o să văd eu ce o să mi se întâmple! Mi-e frică să mai ies din curte.

Au semănat teroare pe strada asta şi nimeni nu face nimic! Legea e împotriva cetăţeanului din România!“, spune Pavel Sandu.

Poliţia, impasibilă

În cele din urmă, constănţeanul s-a dezbrăcat sub ochii trecătorilor şi şi-a înjurat vecinii. Poliţiştii spun că bărbatul care a provocat scandalul se numeşte Ion Vasile şi este un client mai vechi al oamenilor legii.

Ei i-au întocmit dosar penal şi este cercetat în stare de libertate. „Dacă din discuţiile cu procurorul nu s-a dispus măsura reţinerii, Poliţia nu are ce să facă“, a motivat Radu Croitoru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Poliţiştii spun că bărbatul are antecedente pentru furturi de animale şi chiar a fost condamnat din acest motiv. Pentru vătămare corporală, el riscă până la cinci ani de închisoare.

Oamenii care locuiesc în zonă sunt panicaţi. Mulţi dintre ei se gândesc să ia legătura cu firme de pază şi protecţie, pentru că nu se simt în siguranţă pe stradă.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite