Constanţa: Spitalul Judeţean rămâne fără personal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: Spitalul Judeţean rămâne fără personal
Constanţa: Spitalul Judeţean rămâne fără personal

Unitatea medicală ar mai avea nevoie de şase medici la Urgenţă, câte doi la Anestezie şi Terapie Intensivă, Cardiologie, Dermato-Venerice, Neurologie şi unul la Clinica de Diabet. De asemenea, în tot spitalul mai este nevoie de 30 de asistente medicale.

Probleme foarte multe se înregistrează la Urgenţă (zece posturi vacante), dar şi la clinicile de Neurologie şi Chirurgie, Cardiologie, Obstetrică-Ginecologie şi Ortopedie.

Slab pregătite

 „Una dintre problemele cu care ne confruntăm este calitatea personalului mediu. Asistentele cu experienţă au plecat peste hotare, iar asistentele tinere, care vin din şcoli mai mult sau mai puţin faimoase, nu reuşesc să facă faţă într-o clinică cum este chirurgia, spre exemplu“, a declarat dr. Dan Căpăţână, managerul Spitalului Judeţean.
Tocmai de aceea, conducerea unităţii a decis că în viitor angajările se vor face doar după o perioadă de probă de 20 de zile. „Vom lua această măsură întrucât angajam asistente care se descurcau foarte bine la concurs, iar apoi nu făceau faţă solicitărilor“, a adăugat Căpăţână.

Posturi blocate


Din acest an, însă, posturile sunt blocate. Pot fi organizate concursuri doar pentru locurile eliberate temporar. Este vorba despre angajaţii care au intrat în concediu medical prelungit sau concediu de maternitate.

Posturi scoase la concurs

Ultimul concurs pentru ocuparea posturilor de asistente medicale a fost organizat în luna aprilie. Laurenţia Onica, şeful Serviciului de Resurse Umane din cadrul Spitalului Judeţean, a declarat că atunci au fost scoase la concurs 18 posturi de asistente medicale, iar toate au fost ocupate. Următorul concurs, pentru posturi temporare, va fi organizat la data de 20 august. Este vorba despre şase posturi temporare de asistentă şi unul de infirmieră.

Deficitul de cadre medicale este îngrijorător, dat fiind faptul că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa este supraaglomerat. În această perioadă, într-o zi de weekend, numai la urgenţă se prezintă peste 500 de pacienţi.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite