Spiritul Radio Vacanţa, la puterea a doua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De mai bine de doi ani, Adelina şi Răzvan formează echipa care trezeşte litoralul. În ultima duminică a lunii mai, turiştii sunt invitaţi în „castelul cu poveşti“ al radio-ului.

De şase veri, tânăra jurnalistă reuşeşte să aducă în sufletul ascultătorilor suflul proaspăt al radio-ului.

„Poveştile spuse la microfon m-au fascinat dintotdeuna. Misterul vocii pe care o auzi te fac să-ţi imaginezi“, povesteşte Adelina. „Echipa tânără şi entuziastă transmite dincolo de unde bucuria fiecărei zi “, completează Răzvan.

De 43 de ani, milioanele de turişti care au ajuns pe litoralul românesc au găsit în postul de radio un prieten de vacanţă. „Avem ascultători care vin an de an în vacanţă. Când s-a lansat postul, în Mamaia erau doar câteva hoteluri“, spune Răzvan.

În fiecare sezon, colegii de la Radio Vacanţa se reinventează, fără a uita însă de ascultătorii fideli. „Dăm curs fiecărei cereri primită de la cei care ne ascultă. Avem priteni de suflet care au crescut cu frecvenţele Radio Vacanţa“, spun cei doi oameni de radio.

Recunoştinţa ascultătorilor care au rămas fideli programelor de radio se aude în fiecare intervenţie telefonică, iar proiectele promovateprin intermediul undelor au de fiecare dată un răspuns din partea oamenilor.

Adelina şi Răzvan fac parte din echipa care munceşte, în fiecare vară, pentru a crea singurul program radio dedicat turistului. Cei doi realizatori şi colegii lor dau indicaţii telefonice despre starea vremii sau traficul spre litoral.

Cartierul „Radio Vacanţa“

În Ploieşti, locuitorii unui cartier întreg aduc în fiecare vară marea în case. „Au montat un emiţător, astfel că tot cartierul ascultă programele noastre“, spuen mândru Răzvan. „După 12 ani în care am fost într-un con de umbră, Radio Vacanţa este din nou în sufletul ascultătorilor“, concluzionează într-un glas realizatorii.

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite